Pregătiri pentru târgul de echipamente inovatoare | adevarul.ro

Pregătiri pentru târgul de echipamente inovatoare

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Aproximativ 70 de firme din România, Ungaria, Austria, Italia şi Germania  şi-au anunţat deja participarea la cea de-a VII-a ediţie a Târgului Eco Mediu ce va avea loc la Arad săptămâna viitoare. Târgul va aduce în faţa arădenilor echipamente, utilaje, aparate pentru investigarea, analiza şi controlul calităţii apei, aerului, solului, utilaje de salubritate, de igienă urbană, energii neconvenţionale şi regenerabile.

O secţiune aparte va fi reprezentată de agricultura ecologică, domeniu care suscită un interes din ce în ce mai mare. O delegaţie din Serbia va prezenta în cadrul târgului produse ecologice realizate atât în România, cât şi în Serbia, în cadrul unui proiect european de dezvoltare a acestei ramuri, dar şi a agroturismului.

Conferinţe naţionale

Pe lângă expoziţie, târgul va găzdui şi o serie de conferinţe şi mese rotunde pe teme legate de protecţia mediului. Astfel, pe tot parcursul târgului va avea loc conferinţa naţională „Practici şi experienţe în protecţia mediului”. „Conferinţa naţională va avea tematici diferite în fiecare dintre cele zile ale târgului şi, bineînţeles, participări diverse”, a explicat Nicolae Groşan, director Expo Arad Internaţional.

Subiectele discutate sunt de actualitate şi se referă la povocările în domeniul protecţiei mediului generate de globalizare sau la energiile regenerabile şi dezvoltarea durabilă. Târgul Eco Mediu va putea fi vizitat zilnic, între 25 şi 27 noiembrie inclusiv, între orele 10.00 şi 18.00.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite