Nicolae Ioţcu, repus preşedinte al Consiliului Judeţean Arad deşi a fost prins luând mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Ioţcu este din nou, de astăzi, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Timişoara, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Curtea de Apel Timişoara a admis contestaţia lui Nicolae Ioţcu şi a anulat controlul judiciar. Practic, Nicolae Ioţcu se poate duce la serviciu începând de mâine şi va rămâne în funcţia de şef al CJ Arad până la validarea noului consiliu judeţean şi alegerea noului preşedinte.

Nicolae Ioţcu a fost în judecată de DNA Timişoara pentru trafic de influenţă, alături de directorul executiv al Direcţiei Tehnice  Investiţii din CJA, Adrian Nedelciu, acuzat tot de trafic de influenţă după ce a fost prins în flagrant, în faţa casei sale cu un plic în care erau 10.000 euro parte a unui comision pentru un contract pentru achiziţionarea de echipamente medicale pentru Spitalul Judeţean Arad.

În ceea ce priveşte procesul în care Nicolae Ioţcu este judecat pentru trafic de influenţă a fost amânat până în 9 septembrie, de Tribunalul Timiş. 

Avocaţii lui Ioţcu solicitaseră expertizarea unor interceptări audio-video depuse la instanţă de DNA, iar judecătorul a admis cererea. Procedura durează câteva luni, astfel că procesul a fost amânat până în toamnă.

Vă mai recomandăm: Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, printre baronii locali acuzaţi de corupţie

Preşedintele CJ Arad, Nicolae Ioţcu, a scăpat de arestul la domiciliu

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite