Mii de arădeni au ales să petreacă în faţa Primăriei Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arădenii petrec cum se cuvine la Festivalul Vinului
Arădenii petrec cum se cuvine la Festivalul Vinului

Mii de arădeni au participat timp de două zile la Festivaulul Vinului organizat în faţa Primăriei Arad. Pe lângă muzica de bună calitate de care au avut parte, cei prezenţi au putut gusta şi din preparatele de la căsuţele special amenajate.

Fie că vorbim despre cârnaţi, mici, sarmale, preparate din peşte sau gogoşi. La care s-a adăugat câte un pahar de vin fiert sau must. Atracţia din faţa Primăriei o reprezintă în această perioadă şi cei doi brazi împodobiţi, dar şi instalaţiile luminoase, care oferă o atmosferă de sărbătoare.

Programul de sâmbătă de la Festivalul Vinului a început la ora 17, cu spectacolul oferit de orchestra Rapsodia şi soliştii Daniela Han, Lucian Zadic, Nelu Zadic, Lucian Drăgan. Mai apoi, muzica rock şi-a intrat în drepturi. Au cântat pentru arădeni Domino şi Cargo.

Cei care nu au apucat să meargă vineri şi sâmbătă la festival, mai pot face acest lucru astăzi când vor urca pe scenă  Cristi Bordaş & Laura Gaşpar, Daniel Julean, Nelu Pitic & friends şi Daniel’s Band. 

Începând de luni tot în aceeaşi locaţie va începe Târgul de Iarnă, iar la căsuţe pe lângă mâncare şi vin se vor mai găsi şi produse specifice sărbătorilor, cum ar fi jucări, globuri, beteală. 

Vă mai recomandăm: FOTO Produse tradiţionale, diferite tipuri de vin, castane prăjite şi muzică de petrecere, la Festivalul Vinului

Spectacolele de Festivalul Viei şi Vinului îi costă pe vrânceni 125.000 de euro

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite