Jandarmul interlop care nu ştie gramatică dar vroia să devină polițist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plouă cu denunţuri din partea fostului jandarm, care intenţiona să ajungă angajat în cadrul Poliţiei. Abia acum, Ciprian Suciu scoate la lumină infracţiuni pe care pretinde că le ştia de la alţi interlopi.

Fostul jandarm Ciprian Suciu, arestat în urmă cu mai bine de doi ani alături de grupul Rohozneanu, încearcă din răsputeri să îşi reducă pedeapsa la care l-a condamnat Tribunalul Arad.


El a primit iniţial cinci ani de închisoare pentru două infracţiuni de şantaj şi pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. Ulterior, pedeapsa tânărului a crescut de la cinci ani, la opt ani de puşcărie. Surse din cadrul anchetatorilor au susţinut că, pus în faţa probelor, el a recunoscut faptele comise.


Încercări zadarnice


După modelul celor din anturajul său, respectiv Uţu Rohozneanu şi Ioan Fizidean, Ciprian Suciu a formulat la rândul lui denunţuri către DIICOT Arad. Interesant este că, deşi aceste fapte s-au petrecut, după cum susţine tocmai el, în urmă cu câţiva ani, pe vremea când era jandarm, inculpatul „şi-a amintit” abia acum, atât el, cât şi ceilalţi doi parteneri de arest, despre ele. Coincidenţă sau nu, atât Suciu, cât şi Fizidean şi Uţu, au redat în scris anchetatorilor fapte similare cu care s-ar fi lăudat Răchită, Moldovan şi alte nume în tovărăşie cu aceştia, că le-ar fi săvârşit. Nu a omis însă la finalul declaraţiilor să menţioneze că doreşte să beneficieze de o reducere a pedepsei în dosarul în care este judecat.


Voia la Poliţie


Viitorul fostului jandarm cu siguranţă nu se anunţă a fi unul prea roz. Student la Facultatea de Drept şi încadrat ca subofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad, tânărul în vârstă de 29 de ani intenţiona să ajungă în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei, mai exact în cadrul Detaşamentului de Intervenţie Rapidă. Nu a apucat însă să îşi îndeplinească visul, pentru că a fost săltat de procurori. De această dată, tânărul şi-a pierdut şi locul de muncă.  În exclusivitate, Adevărul de Banat a reuşit să intre în posesia declaraţiilor scrise de Ciprian Suciu către DIICOT Arad. Interesant este că poveştile descrise de fostul jandarm nu par a fi scrise de un student la Drept şi fost subofiţer în cadrul Jandarmeriei.

El a  fost suspendat din funcţia pe care o deţinea în cadrul Jandarmeriei.
Florin Zapodean, Jandarmeria Arad

Nu sunt vinovat. Eu doar m-am înţeles bine cu Fizidean, iar pe restul nici măcar nu îi ştiam.
Ciprian Suciu, fost jandarm

Student la Drept, dar nu ştie limba română

„Neînţălegere”,„înţăles”,„bătuto”,„i la dat lui” sau „luîndui” sunt doar câteva din expresiile regăsite în limbajul folosit de Ciprian Suciu (foto), în declaraţiile date la DIICOT Arad. Pentru că nu i-a fost luat în considerare denunţul, acum fostul jandarm, student la drept şi interlop aşteaptă recursul judecat Bucureşti din 15 septembrie.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite