FOTO Concurs hipic pentru copii cu şapte probe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pony Club Arad a fost, sâmbătă, organizatoarea primei etape a Pony Club Challenge Cup. Ploaia nu i-a descurajat pe micii concurenţi, aşadar nimeni nu a lipsit.

Toţi concurenţii, chiar şi cei care au participat pentru prima data la o probă hipică, puţin emoţionaţi dar nerăbdători, şi-au aşteptat rândul pentru a începe proba.

În funcţie de vârsta şi nivelul de pregătire la care au ajuns, copii au putut participa în 7 probe diferite de concurs cu ponei. 

„51 de starturi cu cai şi ponei, am numărat în probele primei etape, iar pentru ca fiecare concurent şi-a învins emoţiile şi s-a străduit să încheie proba de concurs cât a putut mai bine, organizatorii s-au gandit la o surpriză oferită la premiere, o şapca inscripţionată cu „Pony Club’s Best Rider” (cel mai bun călăreţ al Pony Club). În ochii noştri ei sunt cei mai buni, pentră ca au fost consecvenţi, perseverenţi, pasiunea lor pentru cai nu s-a diminuat, chiar dacă au întâmpinat mici dificultăţi în timpul antrenamentelor, curajoşi şi încrezători continuă să înveţe să-şi înţeleagă partenerul cabalin pentru a putea stabili o relaţie cât mai bună, care va facilita atingerea performantelor mult dorite”, a declarat Sabina Purcaru, preşedinte Pony Club Arad. 

În data de 11 octombrie 2014, de la ora 10:00 la Pony Club Arad va avea loc a 2-a etapa a campionatului hipic pentru copii Pony Club Challenge Cup. Intrarea este libera!

După finalizarea probelor de îndemânare spectatorii sunt invitaţi la plimbări călare.

Vă mai recomandăm: FOTO Opt cupe şi trei medalii pentru echipa Pony Club Arad

Echipa Pony Club Arad a luat startul pentru prima data în acest sezon competiţional în probele de obstacole şi etapa Campionatului hipic pentru copii Bekes-Arad.

Echipa Pony Club a participat  la Campionatul hipic pentru copii Bekes-Arad

Clubul sportiv Remonda a organizat pe terenul fermei Dér din Bekescsaba cea de a 2-a etapa a Campionatului hipic pentru copii Bekes-Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite