FOTO Opt cupe şi trei medalii pentru echipa Pony Club Arad
0Echipa Pony Club Arad a luat startul pentru prima data în acest sezon competiţional în probele de obstacole şi etapa Campionatului hipic pentru copii Bekes-Arad.
Astfel, în 15-16 iunie 2013 la Oroshaza, echipa a reuşit să strângă 8 cupe şi 3 medalii!. „Datorită ploilor abundente care ne-au înundat terenul în ultima perioadă, pregătirea pentru probele hipice a fost destul de dificilă.
Cu mari întârzieri, după o serie de concursuri amânate sau anulate am reuşit să partiicpăm la concurs”, a declarat Sabina Ailoaie, preşedintele Pony Club Arad.
În ordinea în care au luat startul, la etapa campionatului hipic pentru copii din 16 iunie 2013, cele mai importante clasari au fost:
- la proba de îndemânare şi conducerea calului la trap – Takacs Sandra cu calul Samira – loc I
- proba de sărituri peste obstacole 50 cm - Paliciuc Daria cu calul Samira – locul I
- proba de sărituri peste obstacole 70 cm cu baraj - Paliciuc Daria cu calul Samira– locul I
- la proba de îndemanâre şi conducerea calului la pas – Takacs Sandra cu calul Samira – loc II
- proba de dresaj avansaţi – Paliciuc Daria cu calul Zaina – locul III
- proba de sărituri peste obstacole 50 cm - Paliciuc Daria cu calul Zaina – locul III
- la proba de îndemânare şi conducerea calului/ categoria ponei/trap – Dragoiu Maria cu poneiul Apollo – locul IV
- proba de dresaj avansaţi -Takacs Sandra cu calul Samira - locul IV
- la proba de îndemânare şi conducerea calului la pas – Pitulan Ioana – loc IV
- proba de sărituri peste obstacole 70 cm - Paliciuc Daria cu calul Zaina – locul IV
La concursul de sărituri peste obstacole de sâmbătă, în cele două probe în care au luat startul concurentele Pony Club Arad, au obţinut
- loc III şi loc I Ailoaie Sabina cu calul Rosza
- de doua ori loc V Bojan Irina cu calul Rândunica
Următoarea etapa a etapa Campionatului hipic pentru copii Bekes-Arad va avea loc în data de 30 iunie de la ora 10, la clubul Der Tanya din Bekescsaba. La aceste etape pot participa copii cu vârste cuprinse între 5-18 ani, care nu au obţinut legitimaţia de sportiv, în probe de îndemânare şi conducerea calului/ ponei, terapie, voltija, dresaj şi sărituri peste obstacole.
Pony Club Arad oranizează şi în acest an, Cupa Pony Club – ediţia a 5-a - etapa Campionatului hipic pentru copii Bekes-Arad în data de 31 august 2013, de la ora 10:00.
Vă mai recomandăm: Prin Pădurea Ceala din Arad se poate merge călare. Turiştii pot vizita astfel mai multe obiective
FOTO S-a deschis sezonul de ciclism. Nu au lipsit nici plimbările cu caii de la Pony Club.