FOTO Castelul Săvârşin, fotografiat de Principesa Sofia într-un moment de tristeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principesa Sofia a României, aflată la Castelul Regal Săvârşin, alături de Majestatea Sa Margareta, de ASR Principele Radu şi de toate surorile sale, a realizat o serie de fotografii în parcul de la castel, în plină iarnă, într-un moment de tristeţe al Familiei Regale, aflată în doliu.

GALERIE FOTO 

Fotografiile au fost postate pe site-ul www.romaniaregala.ro alături de mesajul: „Imortalizat de obiectul aparatului de fotografiat al Principesei Sofia, parcul pare că împărtăşeşte tristeţea locuitorilor castelului şi ai Săvârşinului”.

Principesa Sofia este cea de-a patra fiică a regelui Mihai şi a reginei Ana. S-a născut la Atena, în Grecia, pe 29 octombrie 1957. A studiat în Elveţia şi Marea Britanie, apoi, în Statele Unite, a urmat cursuri de Arte Frumoase la University North Carolina, Ashevillle, şi de design grafic şi fotografie la Corcoran College of Art and Design din Washington, DC. Principesa Sofia a lucrat şi a expus, cu succes, lucrări de artă, pe ambele maluri ale Atlanticului.

savarsin castel

FOTO romaniaregala.ro

După decembrie 1989, principesa Sofia a părăsit Statele Unite şi s-a întors la casa familiei din Elveţia, pentru a-şi ajuta tatăl. A jucat un rol important în consolidarea Secretariatului de la Versoix, alături de sora ei, principesa moştenitoare Margareta, conform news.ro.

În ianuarie 1990, principesa Sofia şi principesa Margareta au venit pentru prima dată în România. Au hotărât să pună bazele Fundaţiei Principesa Margareta a României, pentru a susţine proiecte durabile în domeniile educaţiei, dezvoltării comunităţii, societăţii civile şi culturii, proiecte care contribuie la reînnoirea spirituală şi socială a României.

image

FOTO romaniaregala.ro

Mai puteţi citi: Fiicele Regelui Mihai au participat la slujba religioasă ţinută la Săvârşin în a doua zi de Crăciun

VIDEO Colind cu artişti din mai multe judeţe: „Vin Colindătorii - De Crăciun pe drum se cântă“

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite