Deputatul german Suzanne Kastner se va retrage din politică şi se va dedica proiectelor sociale din ţara noastră. Unul dintre obiective se află în Lipova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia „Kinder Soforthilfe” din Lipova, într-un fel „copilul de suflet” al deputatei germane Suzanne Kastner, fost vicepreşedinte al Bundestag-ului german, a marcat, împlinirea unui deceniu de activitate, prilej cu care parlamentarul şi-a anunţat intenţia de a se retrage din politică.

Înfiinţată în anul 2003, fundaţia «Kinder Soforthilfe» din Lipova este, de atunci şi până în prezent, activă în domeniul social din România. În toamna aceluiaşi an, a reuşit să cumpere o casă de tip familial în Lipova, pe care a transformat-o în centru de plasament de tip familial, dându-i numele de «Casa Prietenia». Până în prezent, 13 tineri au găsit acolo un cămin plin de afecţiune, unde pot locui şi creşte până la terminarea studiilor.

„Întrucât majoritatea tinerilor reuşesc cu greu să îşi facă un rost în viaţă după ce părăsesc centrul de plasament, fundaţia „Kinder Soforthilfe” a cumpărat un apartament cu patru camere în municipiul Arad, unde mai mulţi tineri pot locui o perioadă determinată, până îşi găsesc un loc de muncă, fără să plătească chirie, singura condiţie fiind aceea de plăti întreţinerea”, a declarat Nicolae Ciobanu, membru al Consiliului director al fundaţiei „Kinder Soforthilfe” şi aministrator al „Casei Prietenia”.

La rândul său, preşedintele fundaţiei, Susanne Kastner, fost vicepreşedinte al Bundestag-ului, preşedinte al Comisiei de Apărare din Bundestag şi, alături de alte funcţii, preşedinte al Asociaţiei „Rumänien – Soforthilfe” şi unul dintre cei mai angajaţi susţinători ai colaborării româno-germane, a spus că fundaţia susţine în mod regulat şi alte probleme sociale în România. 

„În anul 2012, fundaţia a sponsorizat un centru pentru persoane cu dizabilităţi, a construit un loc de joacă pentru copii aparţinând comunităţii rrome, în cadrul unui proiect româno - german finanţat din fonduri europene, şi a organizat un schimb intercultural între tineri români şi germani”, a precizat Suzanne Kastner, adăugând că, după ce îşi va încheia mandatul de membru al Bundestag-ului, în luna septembrie a acestui an, se va retrage din politică, urmând să se dedice proiectelor pe care le are în România.


La eveniment au mai fost prezenţi, între alţii, Excelenţa Sa Klaus Christian Olasz, consulul Germaniei la Timişoara, Mircea Jichici, primarul oraşului Lipova, ale oficialităţi locale şi judeţene, precum şi un numeros grup de turişti germani, invitaţi ai familiei Suzanne şi Helmuth Kastner.

Fundaţia „Kinder-Soforthilfe” a fost înfiinţată în anul 2003, scopul principal reprezentându-l acţiunile de binefacere pentru copiii şi adolescenţii nevoiaşi, dar şi promovarea relaţiilor culturale dintre România şi Germania. Fundaţia sprijină direct copiii şi adolescenţi defavorizaţi, orfani sau cei care trăiesc în familii social devaforizate, chemând şi autorităţiile române să reacţioneze la problemele sociale şi încearcă şi direct să îmbunătăţească situaţia copiiilor şi a seniorilor din zona Arad.

Casa de copii a fundaţiei, „Casa Prietenia” din Lipova, adăposteşte în prezent 12 copii cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani. 

În colaborare cu asociaţia germană „Rumänien-Soforthilfe”, fundaţia „Kinder-Soforthilfe” organizează anual activităţi pentru petrecerea timpului liber, destinate copiilor nevoiaşi din zona Aradului.

Fundaţia colaborează strâns cu Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului Arad şi este membră a „Federaţiei pentru sprijinirea bătrânilor, copiilor şi persoanelor aflate în nevoie” cu sediul la Sibiu.

Mai puteţi citi: Răsplătiţi pentru ajutor şi implicare. Şapte ONG-uri din Moldova, printre finaliştii Premiului Fundaţiei ERSTE

O sută de bătrâni din Capitală primesc brăţări „inteligente“ pentru a cere ajutor în caz de urgenţă

VIDEO Sven Joachim Irmer, directorul pentru România şi Republica Moldova al Fundaţiei Konrad Adenauer: România şi-a învăţat lecţiile după criza politică din 2012

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite