La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad s-a realizat a doua operaţie de  prelevare de organe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ficatul şi rinichiul unui bărbat de 65 de ani din Arad vor salva două vieţi. La aproape o săptămână de la prima prelevare de organe care a avut loc la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a avut loc a doua operaţie în urma căreia s-au recoltat rinichiul şi ficatul unui pacient.

Intervenţia chirurgicală a avut loc luni, la Secţia ATI 1 şi a durat aproximativ patru ore.

Donator a fost un pacient în vârstă de 65 de ani, care a ajuns la spital în stare foarte gravă în urma unui accident vascular cerebral. Bărbatul a fost declarat în moarte cerebrală încă de duminică, însă doar luni familia bărbatului şi-a dat acordul pentru prelevarea de organe.

Operaţia de prelevare de organe a fost efectuată de o echipă medicală formată din medici de la Arad, Bucureşti şi Cluj.

Prima prelevare de organe realizată la Spitalul Judeţean Arad a avut loc săptămâna trecută, la Secţia ATI 2, donatorul fiind o femeie în vârstă de 59 de ani, care a suferit un accident vascular cerebral. Operaţia a fost efectuată tot de către medici Arad, Cluj şi Bucureşti.

Mai puteţi citi: Prima  operaţie de prelevare de organe de la Tulcea va avea loc în această seară!

Organele unui arădean de 40 de ani, aflat în moarte cerebrală, vor salva trei vieţi

Două prelevări de organe în acelaşi timp la Spitalul Judeţean din Timişoara 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite