Copaci căzuți pe carosabil pe drumurile din Arad. Este Cod Galben de ninsori

0
Publicat:

O parte dintre drumurile județului Arad au devenit impracticabile după ninsoarea care a căzut începând din timpul nopții de duminică spre luni (26/27 februarie). Este vorba atât despre drumuri județene, cât și naționale.

Pompierii arădeni intervin pentru degajarea drumului FOTO ISU Arad
Pompierii arădeni intervin pentru degajarea drumului FOTO ISU Arad

„În urma avertizării meteorologice Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ și strat consistent de zăpadă, pompierii militari arădeni au intervenit în această dimineață pe: DN 79 – A, între localitățile Gurahonț și Gura Văii, pe DJ 708, între localitățile Gurahonț și Secaș și pe DJ 707, între localitățile Julita și Mădrigești pentru degajarea unor copaci cazuri pe carosabil”, a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.

Nu este prima dată când pe timpul ierii sunt astfel de probleme pe drumurile respective. De cele mai multe ori drumurile rămân blocate ore întregi până în momentul în care pompierii arădeni curăță tot de pe carosabil. 

Ce recomandă pompierii

Avertizarea meteorologică este valabilă până luni, 27 februarie 2023, ora 15.00. În acest sens, pompierii militari arădeni fac câteva recomandări:

Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

- Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).

- Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.

- Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

- Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite