Consiliul Judeţean se implică în Zilele Aradului şi anunţă un program diversificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele Aradului din acest an se vor bucura de implicarea CJA, prin intermediul instituţiilor subordinate. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Claudia Boghicevici, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă implicarea Consiliului Judeţean Arad în Zilele Aradului.

Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică va dispune de mai multe puncte, pe Bulevardul Revoluţiei şi în cartierele oraşului Arad, unde va prezenta zilnic specificul câte unui oraş din judeţ, cu invitaţi speciali, produse tradiţionale, artiştii locali.

Pe date de 21 august Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate organizează Ziua Porţilor Deschise, cu un program ce va fi prezentat celor interesaţi.

Sâmbătă 27 august Consiliul Judeţean va organiza, în premieră, Ziua Diaspora cu programe culturale şi gastronomice care vor prezenta arădenilor contextul în care trăiesc cei plecaţi departe de casă.

„Implicarea Consiliului Judeţean în Zilele Aradului o considerăm firească şi necesară. Avem în vedere faptul că municipiul este cea mai mare unitate administrativ-teritorială din judeţ şi că între Consiliul Judeţean şi primărie trebuie să existe un parteneriat şi nu o competiţie inutilă. Succesul Zilelor Aradului este succesul întregii comunităţi şi e firesc să ne raportăm cu seriozitate la cele aproape două săptămâni de evenimente la care ne putem aduce şi noi aportul”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici.

Consiliul Judeţean Arad se va implica în Zilele Aradului mobilizând instituţiile sale subordonate, cu accent pe Centrul Cultural al Judeţului, Centrul Naţional de Informare şi Promovare al Turismului, Serviciul de Relaţii Internaţionale şi primăriile din judeţ.

Vă mai recomandăm: Sirenele vor răsuna două zile la Sinaia

Povestea fraţilor Neuman, cea mai influentă familie din istoria Aradului. Cum au ridicat legendarul stadion UTA, arenă asemuită Highbury-ul londonez

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite