„Combinatoarea” de la Primăria Arad, condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență
0Teodora Ciunta, fostă angajată a Primăriei Arad, a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. Asta după ce procesul a ajuns la final.

Teodora a fost prinsă în flagrant primind 5.000 de euro. Suma reprezenta cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital.
Adică, în limbaj colocvial, avea rolul de „combinatoare”.
„Condamnă pe inculpata Teodora Ciunta la pedeapsa de doi ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, pe un termen de supraveghere de patru ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Confiscă de la inculpată suma de 5.000 euro sau echivalentul în lei, la cursul valutar Leu/Euro al BNR din ziua plăţii”, se arată în soluția pe scurt a instanței arădene
Totodată se arată că: „Dispune înfiinţarea sechestrului asigurator şi al popririi asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile şi a conturilor inculpatei, până la concurenţa sumelor de 2.000 lei şi 5.000 euro sau echivalentul în lei, la cursul valutar leu/euro al BNR din ziua plăţii în vederea garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale precum a cheltuielilor de judecată. Obligă inculpata la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1.000 lei în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”.
Pe durata termenului de supraveghere, Teodora Ciunta trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
De asemenea, Teodora Ciunta va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al oraşului Curtici sau al Consiliului Local al comunei Macea pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.
Prinsă în flagrant
În data de 6 februarie 2023, fosta angajată a Primăriei Arad a fost prinsă în urma realizării unui flagrant, primind 5.000 de euro, reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital.
Teodora Ciunta mai are pe rol un proces de infracțiuni de corupție, instrumentat de procurorii DNA Timișoara.
În rechizitoriu se arată: „În perioada 2019 – 2023, inculpata ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 108.500 euro din care ar fi primit 78.500 euro lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze: angajarea martorului pe un post de contabil în cadrul unei unități spitalicești, angajarea unor prieteni sau rude ale aceleiași persoane în cadrul unor spitale, în cadrul Penitenciarului Arad, în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac ori în cadrul formațiunii de poliție de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara; obținerea a două finanțări din fonduri europene pentru familia martorului”.
Procurorii DNA Timișoara au solicitat arestarea preventivă a femeii, însă instanța a decis ca aceasta să fie plasată sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, iar ulterior această măsură a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar.
Teodora Ciunta nu mai lucrează din 2019 la Primăria Arad tocmai din cauza unor acuzații de primire de foloase necuvenite.