Grav accident în Teleorman: un mort și patru răniți

0
Publicat:

O persoană a murit şi patru au fost rănite, marţi dimineaţă, într-un accident produs între un microbuz şi un autoturism, în localitatea Drăgăneşti-Vlaşca, informează ISU Teleorman.

Ambulanță pentru victime multiple FOTO ISU
Ambulanță pentru victime multiple FOTO ISU

„Din primele informaţii, se pare că microbuzul nu transporta pasageri la momentul producerii accidentului. În urma acestui accident rutier au rezultat cinci victime, patru bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani, toate din autoturism.

Două dintre persoanele rănite au fost încarcerate în caroseria deformată a maşinii, ele fiind scoase de pompieri cu ajutorul accesoriilor de descarcerare şi predate echipajelor medicale. Un bărbat, de aproximativ 54 de ani, a fost găsit în stop cardiorespirator şi nu a mai putut fi resuscitat, declarându-se decesul”, precizează ISU Teleorman.

Cele patru persoane rănite, trei bărbaţi şi o femeie, au fost transportate la Unitatea Primiri Urgenţe Alexandria.

La faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi cinci ambulanţe, transmite Agerpres.  

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite