EXCLUSIV Misterul morţii doctoriţei de familie din Roşiori se adânceşte. Părinţii nu cred nici varianta sinuciderii, nici a accidentului
0Trupul neînsufleţit al doctoriţei din Roşiorii de Vede, găsită moartă, lângă calea ferată a fost depus la casa părinţilor săi din comuna Troianul.
Pentru că modul în care a decedat femeia de 46 de ani rămâne o enigmă
pentru mare parte dintre cunoscuţii săi, s-au emis mai multe ipoteze
privind împrejurările în care aceasta a murit. Dacă anchetatorii au dat
deja un verdict, iar medicul legist care a efectuat necropsia a stabilit
că decesul s-a produs prin cădere, fiind vorba de un accident feroviar,
colegii medicului susţin că aceasta suferea de o depresie şi că este
posibil să se fi sinucis.
Tatăl medicului refuză să creadă că fiica sa s-a sinucis
După ce mai bine de 24 de ore nu au ştiut nimic fata lor, părinţii
medicului de familie au aflat vestea năucitoare că aceasta a murit. Cu
sufletul sfâşiat de durere, tatăl Rodicăi a stat de vorbă cu reporterii
ADS Alexandria şi le-a spus că nu crede în varianat sinuciderii. „Nu
avea probleme financiare, sentimentale sau de altă natură. Ea a pus tot
timpul pe primul loc cariera şi acorda mare atenţie pacienţilor săi. Eu
nu cred nici că s-a sinucis sau că a fost un accident. Cum de nu a
văzut-o nimeni când s-a aruncat din tren sau dacă a căzut? Era singură
în acel tren?”, ne-a spus Titu Mitrică. Nici angajaţii de la cabinetul
medical nu cred în varianta sinuciderii. „Eu nu cred că s-a sinucis.
Când a plecat de la cabinet şi nici înainte nu părea stresată, supărată,
nu avea probleme de sănătate sau financiare”, a spus şi Alexandrina
Gavrilă, femeia de serviciu de la cabinetul al doctoriţei, care o
cunoaşte pe aceasta de şapte ani. Rodica Ligia Mitrică era singurul
copil al familiei, iar ca medic era foarte apreciată în rândul
comunităţii locale.