Clătite, tort sau plăcintă cu mere de post. Reţete de prăjituri pentru Postul Crăciunului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Negresă de post
Negresă de post

Negresă de post, tort de biscuiţi, clătite fără ouă şi ciocolată de post făcută în casă, acestea sunt doar câteva dintre cele mai simple reţete de dulciuri cu care ne puteam satisface pofta de dulce în Postul Crăciunului.

Perioada Postului Crăciunului, cu restricţii culinare, poate fi greu de suportat de iubitorii de ciocolată, plăcinte, prăjituri şi dulciuri. Există totuşi o soluţie prin care credincioşii care ţin post îşi pot satisface pofta de dulce în această perioadă. Apelând la reţete simple de prăjturi în care ingredientele de origine animală se înlocuiesc cu cele de origine vegetală, în perioada postului se pot pregăti prajituri şi dulciuri delicioase care deşi sunt dulci, nu intră în categoria alimentelor ”de dulce”, interzise în această perioadă.

Una dintre cele mai populare reţete de prăjituri de post este banala negresă, făcută exclusiv din ingrediente de origine vegetală. Deşi are greu de crezut, prăjitura de post este la fel de gustoasă ca cea preparată cu ouă şi lapte, ingrediente interzise în perioada Postului Crăciunului. 

Pentru prepararea unei negrese de post este nevoie de două căni apă,o cană zahăr, cinci linguri cu vârf de cacao, un pachet margarină, trei linguri gem de prune, două căni făină albă, zece g praf de copt, un sfert de linguriţă bicarbonat amoniu, o lingură zeamă lămâie, o cană nucă. Făina se cerne împreună cu praful de copt. Se amestecă apa cu zahărul într-o oală care se pune pe foc. Se adaugă cacao şi se amestecă bine până la fierbere. Se dă oala la o parte de pe foc şi se adaugă margarina tăiată cubuleţe. Se amestecă, până se topeşte toată margarina. Se adaugă gemul şi, apoi,  făina treptat, amestecând cu un mixer. La final se adaugă bicarbonatul de amoniu stins cu zeama de lămâie şi nuca măcinată. Compoziţia se pune în tava unsă şi se dă la cuptor pentru 30-40 minute.

Clătite de post

Pofticioşi de dulce pot mânca, în post, inclusiv clătite cu dulceaţă, dacă la prepararea acestui produs se folosesc numai ingrediente de origine vegetală. Se folosesc 100 de grame de făine, 100 ml de sifon, 50 de ml ulei, 25 de grame zahăr şi sare. Modul de preparare este acelaşi ca şi în cazul clătitelor cu ou. În lipsa oului, foile se rup mai uşor, de aceea este indicat să se coacă puţin mai groase.

image

Ciocolată de post

Din ingrediente vegetale se poate prepara până şi ciocolată de post Reţeta de ciocolată de post presupune 350 de grame de zahăr, 100 ml de apă, 100 de grame de margarină vegetală, 250 de grame de lapte praf de soia, două linguri de cacao, 100 de grame de nuci sau alune măcinate. Bucătarii recomandă adăugarea în reţete a esenţelor de rom, vanilie sau migdale. Apa se pune la fiert şi se adaugă zahărul. Se amestecă compoziţia. După ce s-a dizolvat zahărul în apa fiartă, se ia de pe foc şi se adaugă margarina. Se amestecă până se topeşte. Se adaugă laptele de soia praf, cacao şi esenţă. Va rezulta o pastă omogenă. Se unge un vas cu puţin ulei, se toarnă compoziţia şi se presară deasupra nucile sau alunele măcinate. Se dă la frigider pentru câteva ore.

ciocolata

Tort de biscuiţi

Pentru realizarea unui tort de biscuiţi de post este nevoie de: un kilogram de mere rase, 300 de grame de biscuiţi de post, 200 de grame zahăr, o linguriţă de esenţă de vanilie, o linguriţă de scorţişoară, sucul de la o jumăte de lămâie, două plicuri de budincă, 3 grame de gelatină. Se face un sirop din 600 ml de apa, zahăr, esenţă de vanilie, rom. Se adaugă merele rase, amestecate cu sucul de lamâie, scorţişoara, apoi budincă de vanilie. Se fierb toate timp de 10 minute la foc mediu, amestecând din când în când. Gelatina se adaugă în ultimul minut de fierbere şi întreaga compoziţie se lasă la răcit.  

Tortul se asamblează astfel: un rând de biscuiţi, un rând din crema de mere rase cu budincă de vanilie, biscuiţi, crema de mere şi, la final, încă un rând de biscuiţi. Tortul obţinut se bagă la frigider pentru trei ore şi se ornează cu frişcă vegetală.

Cea mai bună plăcintă cu nuci şi dulceaţă

Plăcintă cu mere

Cu mere şi nuci, ingredinte gustoase şi sănătoase permise în post, se poate prepara o delicioasă plăcintă de post. Pentru aluat se folosesc 600 gr faina, 15 grame drojdie, coajă de lămâie rasă, esenţă de rom, un cub de margarină, apa călduţă. După frământare, aluatul se lasă la dospit 30 de minute. Se intinde o foaie peste care se pun mere rase zahăr vanilinat, scorţişoară şi nucă măcinată din belşug. Foaia se rulează în aşa fel încât toată compoziţia cu mere să fie acoperită.

Se tapetează tava cu ulei şi făină şi se pune la cuptor foaia umplută. Separat, se prepară un sirop din apă şi zahăr. Când plăcinta începe să se rumenească, se scoate din cuptor şi se unge cu siropul. 

Alexandria



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite