Zonă turistică spectaculoasă din masivul Şureanu, blocată pentru investiţii după dublarea ariei protejate | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luncile Prigoanei, poiana spectaculoasă din masivul Şureanu. Foto: ziarulunirea.ro
Luncile Prigoanei, poiana spectaculoasă din masivul Şureanu. Foto: ziarulunirea.ro

Una dintre cele mai importante zone turistice din Alba a fost blocată pentru dezvoltare după ce suprafaţa ariei protejate în care nu se poate construi a crescut peste noapte.

Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate a transmis recent Primăriei comunei Şugag că loturile parcelate care urmau să fie scoase la licitaţie pentru noi investiţii figurează din 2016 ca incluse în aria naturală protejată Natura 2000 ROSCI0085 Frumoasa şi ROSPA0043 Frumoasa. 

Brusc, suprafaţa ariei protejate în care nu se poate construi a crescut de la 15 hectare, cât a fost aprobat prin ordin de ministru, la 30 de hectare. Astfel, potrivit acelor hărţi, conturate prin satelit înainte de 2016, şi unele clădiri ridicate deja în Luncile Prigoanei s-ar afla în zonă neconstruibilă. 

La data ridicării lor, în 2014, proprietarii au obţinut avizele de mediu deoarece la acea dată nu exista noua delimitare a sitului natural protejat. Din 2014, Primăria Şugag nu a mai scos loturi construibile, la licitaţie, în Luncile Prigoanei. 

Consiliul Judeţean Alba a redactat Planul de management  pentru această aria naturală protejată, în 2015. Pentru judeţul Alba aria naturală protejată ”Frumoasa” ocupa din suprafeţele unităţilor administrativ-teritoriale următoarele procente: Cugir (22%), Pianu de Sus (1%), Şugag (72%). În total, la Luncile Prigoanei era vorba de o suprafaţă de circa 15 hectare de teren.

Exact pe această suprafaţă, Primăria Şugag nu şi-a făcut planuri de dezvoltare. Pentru alte 15 hectare, şi-a făcut însă planuri de dezvoltare turistică, a plătit devize, studii, planuri, ca să facă un plan Plan Urbanistic General şi un Regulamentul Local de Urbanism ca la carte. Toate acestea, cu intenţia de a spori potenţialul turistic al zonei şi de a atrage noi sume la bugetul local al comunei.  

A decis să scoată mai multe loturi la licitaţie în 2021, dar demersul a fost blocat de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate. Primarul Constantin Jinar susţine că va demara un proces în instanţă pentru că o zonă cu un potenţial turistic atât de mare nu poate fi blocată în acest mod.

Cele două arii protejate au acum alte delimitări ale zonei de protecţie, faţă de acum şase ani. Suprafaţa totală sitului de importanţă comunitară ROSCI0085 Frumoasa este de 137.256 hectare, situl aflându-se pe raza a douăzeci de comune şi patru oraşe din judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara şi Vâlcea. 

Este străbătut de Transalpina, şoseaua aflată la cea mai mare altitudine România. Situl cuprinde trei masive montane ale Carpaţilor Meridionali, Munţii Cindrel, Lotru şi Şureanu, cu râurile Sadu, Frumoasa şi Sebeş şi afluenţii lor. Al treilea ca mărime la nivel naţional, SCI ”Frumoasa” include 11 tipuri de habitate de interes comunitare dintre care trei prioritare, 25 specii de interes comunitar.

Vă mai recomandăm:

Povestea drezinei Buick folosită de Gheorghe Gheorghiu-Dej, restaurată de angajaţii CFR pe bani proprii | FOTO

 

Un fals poliţist şantaja tineri cu fapte de viol inventate. Magistrat: „O persoană versată în câmpul infracţional”

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite