VIDEO Preşedintele Camerei Deputaţilor despre Roşia Montană: „Parlamentarii trebuie să voteze legea în cunoştinţă de cauză“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Zgonea la Alba Iulia
Valeriu Zgonea la Alba Iulia

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va fi prezent duminică la Roşia Montană într-o vizită de informare şi documentare în legătură cu proiectul minier iniţiat de RMGC. Deputatul PSD a ajuns la Alba Iulia sâmbătă după-amiază şi a avut o întâlnire cu conducerea Consiliului Judeţean şi a Prefecturii. La final, parlamentarul a declarat că orice decizie nu poate fi luată în „necunoştinţă de cauză“.

La întâlnire au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, prefectul Gheorghe Feneşer, subprefectul Cornel Murg şi deputatul PSD de Alba Ioan Dîrzu, membru în comisa specială ce va analiza proiectul de lege privind proiectul minier. Toţi sunt susţinători ai investiţiei companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) şi i-au transmis acest lucru şi preşedintelui Camerei Deputaţilor. Valeriu Zgonea a afirmat la finalul întâlnirii că administraţia judeţeană va încasa suma de 11 milioane de euro doar din autorizaţiile pe care trebuie să le elibereze pentru derularea proiectului. La discuţii a participat şi deputatul PSD de Constanţa, Mircea Titus Dobre, care îl va însoţi pe Zgonea duminică la Roşia Montană.

„Nu putem să luăm o decizie în anul 2013 fără să ne documentăm la faţa locului. Mâine voi merge eu la Roşia Montană, iar săptămâna viitoare vor fi prezenţi membrii comisiei speciale. Orice român vrea să aibă un loc de muncă. Pe de altă parte trebuie să rezolvăm problemele din fostele zone miniere unde şomajul este mult mai ridicat ca în alte zone. Sunt preocupat, pe de altă parte, şi de o securitate ecologică a zonei. Am credinţa că membrii comisiei speciale vor fi în stare să aducă consens între cei care susţin proiectul şi cei care se opun. Avem obligaţia să investim în această zonă în protecţia mediului. Prezenţa mea aici oferă semnalul responsabilităţii, corectitudinii şi transparenţei acestui Parlament. Cred că este important pentru noi să luăm decizii în cunoştinţă de cauză”, a declarat Valeriu Zgonea la Alba Iulia.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a evitat să comenteze decizia PNL privind votul împotriva proiectului, dar a spus că ”nici un parlamentar nu trebuie să i-a decizii emoţional”. ”Am speranţa că până la final colegii mei liberali, democrat-liberali, maghiari şi ai celorlalte minorităţi vor vota cu conştiinţa împăcată că au informaţiile, că au vizitat Roşia Montană, că i-au ascultat pe cei din Piaţa Universităţii şi că au făcut un proiect de lege care reprezintă ambele părţi. Pentru noi este important să îi convingem pe toţi că am găsit cea mai bună soluţie. Dacă sunt foarte mulţi cei care doresc o securitate ecologică a zonei trebuie să vedem care sunt condiţiile pe care trebuie să le impunem celui care vrea să investească în această zonă. Cred că deciziile importante se iau venind la faţa locului. În acest moment parlamentarii români trebuie să fie conştienţi că trebuie să voteze în cunoştinţă de cauză proiectul Roşia Montană”, a completat parlamentarul PSD.

Zgonea a mai spus că mesajul preşedintelui PSD către parlamentarii partidului a fost acela de a vota în „cunoştinţă de cauză, cum le dictează conştiinţa“, legea privind Roşia Montană. ”Roşia Montană este una dintre şansele noastre să redăm Parlamentului puterea de a fi ceea ce scrie în Constituţie. Este important pentru noi să generăm această dezbatere, să îi vedem pe cei din Piaţa Universităţii că vin la Roşia Montană şi explicând ce doresc de la acest proiect şi de ce sunt împotrivă. Preşedintele PSD a transmis un mesaj foarte clar: «Votaţi în cunoştinţă de cauză, cum vă dictează conştiinţa. Asiguraţi-vă că în textul de lege există toate acele măsuri care permit să îmbinăm părerile celor care sunt pro şi a celor care sunt contra acestui proiect»”, a mai declarat deputatul.

Valeriu Zgonea se va întâlni la Roşia Montană cu reprezentanţi ai RMGC, ai administraţiei locale, va vizita zona ce va fi afectată de proiect şi va discuta şi cu organizaţiile neguvernamentale. 

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite