VIDEO Cum au salvat mai mulţi oameni patru victime ale unui accident rutier în ziua de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focul a fost stins după intervenţia pompierilor
Focul a fost stins după intervenţia pompierilor

Victimele accidentului rutier produs în ziua de Crăciun în Alba, pe DN67C, au ieşit din autoturism cu ajuotrul altor persoane. Maşina a rupt o conductă de alimentare cu gaze naturale, după care s-a răsturnat. Urmarea a fost un incendiu provocat de scurgerea de gaze.

UPDATE Poliţiştii susţin că accidentul a fost provocat chiar de tatăl celor doi copii, un bărbat fără permis de conducere, care era aproape de comă alcoolică. După ce a lovit ţeava de gaze din dreptul localităţii Petreşti, a fugit pe un câmp din apropiere. Şi-a abandonat în maşină întreaga familie: copiii, iubita şi fostul cumnat. Bărbatul a fost reţinut 24 de ore şi este cercetat pentru patru infracţiuni. Magistraţii au decis să-l lase în libertate şi să fie cercetat sub control judiciar.

________________________________________________

Mai mulţi participanţi la trafic au sărit imediat în ajutorul victimelor aflate în maşină reuşind să scoată întâi doi copii. Printre aceştia, trei tineri din judeţul Alba: Mihai Rodean, Cristi Băra şi Sorin Popa. Doi martori oculari au surprins situaţia din zonă imediat după accident.

În ciuda riscului foarte mare la care s-au expus, oamenii s-au apropiat imediat de maşina aflată foarte aproape de flăcările care ajungeau la câţiva metri înălţime şi au repus maşina pe roţi, reuşind să îi salveze pe cei de dinăuntru. Imediat ce reuşesc acest lucru, unul dintre bărbaţi se apropie de un copil care stătea pe margine şi îl îmbrăţişează, în timp ce un alt bărbat îi strânge mâna.

”În momentul în care am ajuns acolo, oamenii erau încă în maşină. Doi copii au fost scoşi pe geam de alte persoane care au sărit imediat în ajutor. Două persoane mai în vârstă nu au putut fi scoase din cauză ce erau prinşi între scaune şi de aceea a fost necesar să repunem maşina pe roţi”, a spus o persoană aflată, alături de familia ei, în trecere cu maşina prin zonă, la câteva momente după producerea incidentului.

În urma accidentului produs în ziua de Crăciun, în localitatea Petreşti, s-au înregistrat patru victime: doi adulţi cu traumatisme şi doi copii cu leziuni uşoare. Cu toţii au fost transportaţi la spitalul din Sebeş şi sunt în afara oricărui pericol.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite