VIDEO Al cincilea protest împotriva poluării la Sebeş. Oamenii cer relocarea fabricii de formaldehidă de la Kronospan
0
Al cincilea protest împotriva poluării şi a fabricilor de formaldehidă de pe platforma industrială Kronospan a avut loc duminică, 8 februarie, la Sebeş. Aceştia cer în continuare relocarea fabricii de formaldehidă la cel puţin 50 de kilometri. Au participat la manifestare circa 400 de persoane.
După patru săptămâni de negocieri ratate între reprezentanţi ai societăţii civile, ai ONG-urilor pentru protecţia mediului şi compania Kronospan, dar şi răspunsuri fără efect din partea autorităţilor, oamenii s-au strâns din nou în parcul din faţa Primăriei Sebeş, pentru a-şi revendica dreptul lor la sănătate şi la un mediu curat.
“Înarmaţi” din nou cu vuvuzele, fluierici, steaguri tricolore, da şi cu pancarte şi bannere pe care erau trecute mesaje ca ”Ne revoltăm, uniţi depoluăm”, ”Sebeşeni, uniţi-vă”, oameni de toate vârstele, inclusiv copii, au ieşit în stradă, după negocieri ratate între reprezentanţi ai societăţii civile, ai ONG-urilor pentru protecţia mediului şi compania Kronospan, dar şi răspunsuri fără efect din partea autorităţilor.
În jurul orei 16.00 protestatarii au încheiat marşul în faţa companiei Kronospan. În ciuda frigului de afară, oamenii au rămas fermi pe poziţii şi au dus acţiunea de protest până la capăt. Ca şi la celelalte proteste, măsurile de siguranţă şi ordine publică au fost asigurate de Jandarmeria Alba. Nu au fost semnalate incidente. Dacă în dăţile trecute numărul protestatarilor era peste 1.200, la cel de-al cincilea manifest au înfruntat gradele cu minus de afară aproximativ 400 de persoane.
Scrisoarea angajaţilor Kronospan adresată politicienilor
Săptămâna trecută, un grup de angajaţi au companiei Kronospan Sebes au formulat o scrisoare deschisă adresată unor politicieni, prefectului de Alba şi primarului din Sebeş. În adresa menţionată se arată că aceştia sunt îngrijoraţi privind locurile lor de muncă.
„Prin acţiunile dumneavoastră ne puteţi în pericol locurile de muncă. Dacă aţi veni măcar o dată la noi în fabrică, aţi fi cât de cât informaţi asupra subiectelor pe marginea cărora faceţi declaraţii politice. Ne pare rău că vă exprimaţi opinia despre un subiect pe care nu-l cunoaşteţi. Domnilor Demnitari sunteţi reprezentanţii noştri în Parlamentul României, v-am votat şi noi la fel ca şi ceilalţi locuitori ai oraşului Sebeş. Noi, angajaţii SC Kronospan Sebeş, văzând că declaraţiile Dommnilor Alexandru Pereş, Clement Negruţ, Cristian Chirteş, împreună cu lipsa de implicare a Domnilor Gheorghe Feneşer şi Alexandru Dăncilă ne vor lua locurile de muncă, vă adresăm o singură întrebare: Este posibil să fie interzisă în România o activitate economică legal Constituită?”, se afirmă în scrisoarea angajaţilor Kronospan.
Răspunsul senatorului Alexandru Pereş
Singurul care a răspuns până în prezent a fost senatorul Alexandru Pereş. „Cunosc foarte bine situaţia de la Kronospan şi tocmai de aceea am îndrăznit să mă exprim pe acest subiect, pe care l-am abordat, spre deosebire de alţii, încă de acum 7-8 ani, printr-o serie de Întrebări şi interpelări făcute de la tribuna Senatului, adresate responsabililor de la Minsiterul Mediului, Apelor şi Pădurilor. M-am informat de fiecare dată pe acest subiect tocmai că eu cred că vremea vizitelor de lucru în fabrici şi uzine a spus demult şi trebuie să facem lucrurile într-un mod profesionist şi responsabil.
În calitate de senator al României, datoria mea este să apăr legea şi exact asta voi face şi în cazul de faţă. Democraţia se bazează pe libertate, de aceea nu trebuie să uităm că libertatea fiecărui individ se sfârşeşte acolo unde începe libertatea altui individ. Tocmai despre acest pricipiu vorbim şi aici, unde limitează dreptul la viaţă sănătoasă şi dezvoltare durabilă al altora. (...) Vă asigur că îmi voi face corect datoria şi voi veghea ca legea să fie respectată şi în cazul Kronospan”, afirmă senatorul Pereş în răspunsul adresat angajaţilor de la compania Kronospan Sebeş.
LIVE VIDEO Al patrulea protest la Sebeş faţă de poluarea de pe platforma industrială Kronospan
LIVE VIDEO Al treilea protest la Sebeş, împotriva fabricii de formaldehidă de pe platforma Kronospan
Kronospan cheamă la ”conciliere directă” organizatorii protestelor împotriva poluării industriale