Un român a deschis un cont bancar în Austria, utilizat pentru infracţiuni informatice. După 1 an a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cetăţean român în vârstă de 30 de ani din municipiul Sibiu a fost arestat la Curtea de Apel Alba Iulia în baza unui mandat european emis de autorităţi judiciare din Austria.

V. Laszlo a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile în vederea predării acestuia către autorităţile din Austria care au emis mandatul european.

Predarea persoanei solicitate se va face sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România în vederea executării acesteia.

Instanţa a reţinut, din cuprinsul semnalării, că împotriva cetăţeanului român, autorităţile judiciare din Austria au emis mandatul european de arestare din data de 19 august 2019, fiind suspectat de săvârşirea a două infracţiuni: abuz de prelucrare a datelor în calitate de coparticipant şi spălare de bani, pentru care durata maximă a pedepsei privative de libertate este de 3 ani.

Bărbatul din Sibiu este acuzat că în luna ianuarie 2019, a deschis conturi la bănci austriece pe numele lui şi a ajutat, astfel, alţi făptuitori rămaşi necunoscuţi să sustragă sume importante de bani din conturile unor cetăţeni austrieci. V. Laszlo a fost singurul din gruparea respectivă care a lăsat ”urme”, în sensul în care a deschis contul bancar pe numele său şi, astfel, a fost simplu de identificat de către anchetatori.

Ceilalţi complici sunt acuzaşi că au influenţat rezultatul unei prelucrări de date asistate de calculator prin crearea unui program, prin introducerea, modificarea, ştergerea sau suprimarea datelor, afectând, astfel, cursul operaţiunii de procesare. În concret, au schimbat într-un mod încă necunoscut o cartelă a conexiunii mobile online a victimelor, au obţinut acces la conturile online ale acestora şi apoi au efectuat transferuri din conturile victimelor în contul deschis anterior de românul din Sibiu. În total, în contul bancar al acestuia a fost transferată ileagal suma de 33.400 eruro. Suma de bani a fost ridicată de acesta şi a transferat o parte mai departe.

”Curtea a apreciat că, în prezenta cauză, lăsarea în libertate a persoanei solicitate nu poate fi circumscrisă unor garanţii suficiente care să asigure prezenţa sa în faţa autorităţilor judiciare şi care să înlăture orice risc de sustragere de la derularea procedurilor în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare. Concluzia ce s-a impus a fi reţinută este că luarea unei măsuri provizorii faţă de persoana solicitată este necesară, fiind suficientă plasarea acesteia în arest la domiciliu. În plus, pentru a se asigura  buna desfăşurare a procesului şi pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la executarea mandatului, instanţa a apreciat întemeiată solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul că este necesară luarea unei măsuri care să asigure punerea în executare a mandatului european de arestare”, se menţionează în hotărârea instanţei care a pus în executare mandatul.

Citiţi şi:

 

Începe lupta în PNL pentru Primăria Alba Iulia. Veste proastă pentru Voicu Paul: intră în cursă deputatul Florin Roman. Cum poate da lovitura USR

 

Patroana condamnată la închisoare cu executare pentru 14 infracţiuni. Schema prin care a înşelat o bancă cu 250.000 de lei

 

Metoda „şmen“ sau cum să înşeli o vânzătoare cu sute de lei. Poliţiştii au intrat pe fir şi l-au descoperit pe autor

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite