Un executor judecătoresc şi trei avocaţi, trimiși în judecată de DNA. Au executat abuziv mai multe bănci cu sume mai mari decât aveau de recuperat clienţii lor
0Un avocat şi un executor judecătoresc, soţ şi soţie, au fost trimişi în judecată de DNA, sub control judiciar, într-un dosar care vizează infracţiuni de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată.

Procurorii Serviciului teritorial Alba Iulia al DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Ceciliei Camelia Răducanu, executor judecătoresc în cadrul B.E.J. Răducanu Cecilia Camelia, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi șoțul ei, Bogdan Răducanu, avocat în cadrul Baroului Galaţi, în prezent executor judecătoresc în cadrul B.E.J. Răducanu Bogdan, pentru complicitate la aceleași fapte, scrie news.ro.
De asemenea, procurorii DNA au mai trimis în judecată, în stare de libertate, doi avocaţi, unul în cadrul Baroului Bucureşti, altul la Baroul Hunedoara, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în cazul ambilor şi pentru fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, în cazul unuia dintre ei.
În rechizitoriul procurorilor se arată că, potrivit probelor din dosar, în perioada 2016-2020, Camelia Cecilia Răducanu, în calitate de executor judecătoresc, beneficiind de ajutorul soţului său, Bogdan Răducanu, dar şi a celorlalţi doi avocaţi, ar fi pus în executare silită un număr de 30 de creanţe, cu încălcarea normelor imperative privind competenţa teritorială, fără a fi determinat cuantumul acestora, potrivit legii, poprind conturile mai multor bănci, context în care ar fi cauzat unităţilor bancare respective un prejudiciu total de 7.861.170 lei.
”Dosarele de executare respective rezultau din hotărâri judecătoreşti prin care au fost anulate anumite clauze considerate abuzive din contractele de acordare a unor credite bancare, nefiind stabilite sume concrete, ci doar elemente de determinare a acestora. Executorul judecătoresc ar fi executat silit sume de bani nejustificate, indicate doar de către creditorii sau cesionarii de creanţe, fără a calcula valoarea creanţelor potrivit procedurilor legale, respectiv personal sau prin expertiză contabilă, în acest mod executând silit creanţe într-un cuantum de zeci sau sute de ori mai mare decât valoarea reală (de exemplu, într-un dosar de executare silită, a executat o creanţă de aproximativ 147 de ori mai mare decât cea reală)”, menţionează DNA.
Potrivit DNA, în anumite situaţii executorul judecătoresc ar fi format două dosare de executare silită pentru acelaşi titlu executoriu, ar fi poprit de mai multe ori conturile băncilor debitoare, fără a restitui sumele executate în plus, existând situaţii în care a încasat în contul de consemnaţiuni de patru ori debitul sau, în alte situaţii, ar fi executat debite inexistente, care nu fuseseră stabilite prin titlurile executorii.
O parte din aceste sume de bani erau retrase în numerar de complici din contul de consemnare al biroului executorului judecătoresc, pe baza recipiselor de consemnare, iar alte sume erau retrase de inculpată, fără a exista o justificare.
Patru societăţi bancare şi două instituţii financiare nebancare s-au constituit părţi civile în cauză cu suma totală de 7.861.170 lei.
În cauză, procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpaţi şi asupra conturilor deschise la unităţile bancare, prin indisponibilizarea sumelor prezente, precum şi a sumelor viitoare care vor credita aceste conturi.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Alba Iulia, cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.