Turiști români cu două rulote de droguri, arestați în Albania. Făceau trafic pe ruta Grecia VIDEO

0
Publicat:

Patru tineri români, cu vârste cuprinse între 20 de ani și 24 de ani, au fost arestați de autorități judiciare din Albania fiind surprinși în flagrant cu o cantitate de 260 de kilograme de canabis.

Cantitatea de droguri confiscată de poliția albaneză FOTO politiko.al
Cantitatea de droguri confiscată de poliția albaneză FOTO politiko.al

Românii transportau drogurile în două rulote, care au fost închiriate de la o firmă de profil din Alba Iulia.

Șeful Poliției din Vlora, Albania, a declarat, citat de politiko.al, că tinerii români se „deghizau în turiști” și cu ajutorul rulotelor făceau trafic de droguri în Albania și Grecia. Cele două vehicule, în valoare de circa 40.000 de euro fiecare, au fost confiscate de către poliția albaneză.

Operațiunea a fost denumită „Camper”, după tipul de rulote cu care transportau traficanții drogurile.

„În cadrul acestei operațiuni a fost posibilă capturarea și încătușarea a 4 cetățeni români care transportau o cantitate de 260 de kilograme de stupefiante canabis, în 2 autovehicule de lux de tip Camper, cu numere de înmatriculare românești, cu scopul de a trafica această substanță în statul elen și nu numai. De asemenea, 5 cetățeni albanezi sunt căutați ca și colaboratori în această activitate infracțională”, a transmis șeful poliției din Vlora, potrivit sursei citate.

Drogurile erau ascunse într-un compartiment secret și adaptat în mod artificial în vehicule.

„Se bănuiește că cetățenii români, cu ajutorul unor colaboratori albanezi, care sunt, s-au camuflat în turiști, închiriind rulote de lux, și, împărțiți în două perechi, au traficat stupefiante din țara noastră către Grecia și nu numai", a mai spus reprezentantul poliției din Albania.

Patronul firmei care a închiriat rulotele a declarat că cei patru tineri au venit de la București și, în data de 28 februarie, au închirat cele două autorulote pe o perioadă de 10 zile cu scopul de a merge în excursie, în Grecia.

Nimic nu dădea de bănuit că ar fi fost vorba despre o afacere ilegală, a explicat patronul, citat de alba24.ro. La un moment dat, cei patru tineri au prelungit contractul de închiriere, iar când au făcut transferul de bani, suma a fost virată de la un Western Union din Albania.

Marți, 14 martie a.c., aceștia trebuiau să se prezinte cu rulotele înapoi în Alba Iulia. Nu au mai venit pentru că fuseseră deja prinși de poliția albaneză.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite