Teren gratuit de la primărie. Ce trebuie să facă tinerii până la 35 de ani pentru a putea să îşi construiască o casă

0
0

Tinerii cu vârste cuprinse între 18 si 35 de ani pot solicita administraţiilor locale de care aparţin atribuirea gratuită a unei suprafeţe de teren de până la 1.000 mp, pe care îşi pot construi o locuinţă proprietate personală.

Legea 15/2003 reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani a unei suprafeţe de teren, din terenurile aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a consiliului local.

Din lipsă de informaţie, nu toţi ştiu însă că pot fi beneficiari ai acestui drept. De această facilitate beneficiază, o singură dată, tinerii care au vârsta de până la 35 de ani şi îndeplinesc următoarele condiţii:

– au împlinit vârsta de 18 ani;

– la data depunerii cererii, precum şi la data rezolvării acesteia nu au avut sau nu deţin în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei locuinţe proprietate personală, atât în localitatea în care se solicită atribuirea în folosinţă a unui teren, cât şi în alte localităţi.

Cererea pentru atribuirea terenului se depune la sediul consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale în care solicitantul îşi are domiciliul şi va fi însoţită de următoarele documente:

– copie de pe certificatul de naştere;

– copie de pe actul de identitate;

– declaraţia solicitantului, pe propria răspundere, că nu deţine sau că nu a deţinut în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei locuinţe.

Până în anul 2004, Legea prevedea că nici părinţii solicitantului nu trebuie să deţină sau să fi deţinut în proprietate în ultimii zece ani un teren cu o suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi (mp) în mediul urban şi peste 5.000 mp în mediul rural, indiferent de localitate. Acest articol a fost ulterior abrogat, însă autorităţile locale pot introduce în continuare criterii suplimentare de selecţie, între care şi unele similare acestuia.

Lege aplicată cum vor primarii

Consiliul local căruia i-a fost adresată cererea de atribuire a terenului pentru construirea unei locuinţe proprietate personală se va pronunţa asupra acesteia, prin hotărâre, în condiţiile prevăzute de lege.

Beneficiarul terenului pentru construirea unei locuinţe proprietate personală este obligat să înceapă construcţia locuinţei în termen de un an de la data atribuirii terenului şi să o realizeze cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. La nivel naţional, legea este aplicată diferit, cele mai multe unităţi administrativ-teritoriale nefiind interesate de acordarea de teren pentru tineri. Motivele ţin fie de faptul că suprafeţele deţinute în proprietate sunt folosite în cu totul alte scopuri, fie de faptul că nu au teren. La Alba Iulia, de exemplu, nu s-a acordat niciun metru pătrat de teren pentru tineri care doreau să construiască o casă. S-au închiriat, în schimb, câteva zeci de apartamente ANL.

Potrivit unui studiu realizat în anul 2014 de Fundaţia Friedrich-Ebert-Stiftung România, aproape 80% dintre respondenţii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani trăiesc împreună cu părinţii sau cu socrii – dintre care una din cinci familii locuieşte cu chirie. Unul din zece tineri din mediul urban locuieşte cu chirie, în timp ce locuirea împreună cu părinţi este mai întâlnită în mediul rural. Locuirea împreună cu părinţii sau socrii în chirie este mai rar întâlnită în Moldova şi Transilvania şi mai des în Muntenia. Tinerii din Bucureşti sunt printre cei care locuiesc cel mai des fără părinţi, fie în chirie – unul din zece, fie într-o proprietate imobiliară personală – aproape unul din cinci. Aproape jumătate dintre tinerii de peste 25 de ani locuiesc împreună cu părinţii sau cu socrii, se mai precizează în studiul citat.

Citiţi şi:

Cum se formează curcubeul. Care sunt semnificaţiile biblice şi ştiinţifice ale fenomenului meteorologic

Românul care trăieşte în munţi şi fabrică arme ca pe vremea dacilor. S-a retras şi lucrează în ultimul refugiu al lui Decebal

Comuna în care există o comoară, dar nu sunt bani pentru angajarea de secretar, contabil şi viceprimar

Culisele unei nunţi romane de acum 2.000 de ani, în anticul Apulum. Ritualul ciudat, cu fierea scoasă dintr-un porc

Piatra penitenţei: cum erau pedepsite de Biserică femeile care comiteau adulter în Evul Mediu

Chelnerul din telefon, aplicaţia realizată de un tânăr din Alba Iulia care ţine locul ospătarului din restaurant

Satul cu 1,5 milioane de fire de trandafir. Superba afacere a unor ţărani din Alba pornită cu banii de pe „ordonanţă“

Ce semnificaţie are culoarea ochilor şi cum influenţează personalitatea umană. Cât de rari sunt ochii verzi la nivel globala

Alba Iulia


Ultimele știri
Cele mai citite