Culisele unei nunţi romane de acum 2.000 de ani, în anticul Apulum. Ritualul ciudat, cu fierea scoasă dintr-un porc
0
Nunta în anticul Apulum (denumirea romană a oraşului Alba Iulia) este descrisă de cel care a descoperit ruinele roamne de aici, Adalbert Cserni. O nuntă între doi indivizi avea ca scop şi crearea unei legături între familiile lor.
Căsătoria în lumea romană era saturată cu numeroase sensuri şi întrebuinţări sociale, care puteau intra în conflict una cu cealaltă în anumite circumstanţe. În primul rând, o nuntă între doi indivizi avea ca scop crearea unei legături între familiile lor. În al doilea rând, aranjamentele care duceau la căsătorie aveau şi mari implicaţii în ceea ce priveşte proprietatea pentru cele două familii, deoarece miresei i se cerea o dotă şi, în general, chestiunea întreţinerii cuplului era importantă pentru succesul căsătoriei lor.
În final, căsătoria era una dintre instituţiile cele mai interesante şi mai specifice ale Romei, spre deosebire de ceea ce poate fi găsit în lumea modernă. Una dintre nunţile organizate, în urmă cu aproape 2.000 de ani, în anticul Apulum este descrisă de Adalbert Cserni în lucrarea „O vizită la Apulum“ (reeditată). Cercetătorul intră „în pielea“ unuia dintre participanţii la nuntă.
Ritualuri în ziua nunţii
Musafirul povesteşte că ceremonialul nunţii a început la ora 2, după amiază. „Îmboldiţi de curiozitate am intrat de curând în vecus (n.a. sala de conversaţie), împodobită cu cununi de flori şi presărată cu petale de crini şi trandafiri, unde se aflau deja cei ai casei, logodnicul, mama lui şi alţi memrii ai familiei“, ne spune Adalbert Cserni, care intră „în pielea“ unuia dintre invitaţii la ospăţ.
În încăpere era prezent şi un preot-ghicitor, care, în dimineaţa nunţii, avusese menirea de a „dezlega“ voinţa zeilor, cu ajutorul ştiinţei bazată pe obiceiurile tradiţionale şi pe cărţile sacre.
Sursa imaginii: www.historia.ro
Unul dintre ritualurile din ziua nuntii avea în centru un purcel, a cărui bilă (fiere) era scoasă, pentru ca viaţa conjugală să fie lipsită de „orice amărăciune“. Ulterior, corpul animalului era ars pe „altarul casnic“. „Startul“ nunţii era dat doar dacă „verdictul“ din partea ghicitorului spunea că cele observate sunt în zodia norocului.
Înainte de a se înfăţişa în faţa nuntaşilor,mireasa era condusă în camera ei pentru îmbăiere. Trei paranimfe şi câteva sclave au îmbrăcat-o într-o tunică lungă lucrată din lână fină, iar la mijloc i-au fixat un cordon dintr-un material scump,brodat cu aur.
Responsabilitatea unirii celor doi miri o avea pronuba, o femeie căsătorită. Logodnicii erau aşezaţi faţă în faţă, cu mâinile drepte împreunate. „Pronuba a atins capul fetei, ca semn ca dupa casatorie işi va schimba pieptănătura părului. După acea, capetele logodnicilor au fost împodobite cu cununi împletite din cununi împletite din frunză de rodie, fiindcă acesta era arborele sacru al Iunonei, în templul căreia tinerii doreau să-şi prezinte jertfa oficială şi solemnă“, se spune în lucrarea amintită. Drumul până la templu a fost asigurat cu opt lectici, alături de care erau prezenţi servitorii. „Trecătorii de pe drum se opreau şi făceau semen de salut. Erau numeroşi oameni care se alăturau alaiului“.
Ospăţul
Petrecerea a avut loc la casa mirelui. De la Cserni aflăm că nunta era o bună ocazie de a studia fizionomia, gesturile şi poziţia dreaptă sau sezândă a romanilor, fiindcă ei erau cu mult mai vioi în mişcări decât suntem noi astăzi. În două aşezări ale casei au fost pregătite şase mese, fiecare pentru nouă persoane. După ce oaspeţii s-au aşezat, fiecare a primit câte o listă de bucate, pe o placă mica de pergament, pe care erau trecutefelurile de mâncare ce urmau să fie servite. În faţa oaspeţilor erau aşezate vase de argint, aur, cristal, pahare, ceşti, cornuri. Cornul avea la capatul ascutit o mica deschizătură prin care se putea sorbi vinul sau se picura direct in gură.
La un semn al stăpânului şi-au făcut apariţia sclavii şi au servit gustarea pe o tavă mare decorată. „La mijloc erau două coşuleţe de argint cu măsline albe şi negre, lângă ele pe două grătare din argint erau nişte cârnaţi foarte gustoşi, sun care erau prunedin Siria amestecate cu sâmburi de rodie. De jur împrejur, erau vase cu salată, sparanghel, ridichi şi alte zarzavaturi de grădină, peşti mprunţi de mare. În vase mai mici erau fudulii de porc, „împodobite“ cu maioneză din peşti marinaţi, melci şi stridii.
„Din toate acestea am servit după plac, unele fiind mai apetisante decât altele. De fapt, invitaţia prietenoasă a stăpânului casei ne-a încurajat la mâncare, dar, Slavă Domnului, că îndrăzneala la masa,care se obişnuieşte azi la noi, nu o cunoşteau romanii“
Adalbert Cserni, „O vizită la Apulum“
Cercetătorul apreciază că pauzele între felurile de mâncare erau mici. De muzică erau responsabili trei cântăreţi la liră şi încă doi la flaut.
Cine a fost Adalbert Cserni
Lucrarea „O vizită la Apulum“ se plasează în planul de intersecţie dintre ştiinţa istoriei şi beletristică, reprezentând, practice, întîlnirea dintre iubitorul de literature şi arheologul pasionat. Autorul reuşeşte să înfăţişeze, pe baza unei documentări ştiinţifice sigure, viaţa cotodiană a Apulumului. Prin intermediul autorului, „străinul“ venit din altă dimensiune temporală şi culturală, anticul Apulum este văzut cu o privire proaspătă şi curioasă. Cserni ne propune o descriere de călătorie imaginară într-un Apulum pulsând de viaţă. Astfel, pornind de la document, autorul recrează universal unei lumi îngropate, parte în pământ, parte în izvoarele scrise, încercând, cu ajutorul imaginaţiei să o clarifice, să o ordoneze.
Adalbert Cserni (1842-1916) este considerat de unii cercetători ca primul arheolog adevărat al Transilvaniei. De numele său se leagă înfiinţarea primului muzeu din Alba Iulia. Timp de aproape 30 de ani, el va face primele săpături sistematice în vechiul Apulum, aducând la lumină vestigii extrem de importante în cunoaşterea istoriei romane. (Articol scris de Nicu Neag)
Se încarcă comentariile...
