Tentativă de omor după ce a lovit intenţionat cu maşina trei oameni. Tânăr din Alba, trimis în judecată
0Tânărul din comuna Horea arestat preventiv după ce a lovit intenţionat cu maşina trei persoane a fost trimis în judecată. Pădurean Nicolae este acuzat de tentativă de omor şi riscă până la 10 ani de închisoare.
Un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Horea a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru tentativă de omor. Pădurean Nicolae este acuzat că a lovit intenţionat cu maşina trei persoane care se deplasau pe stradă.
Scandalul a avut loc în 27 august 2017, iar după două zile autorul a fost reţinut şi arestat preventiv. Potrivit anchetatorilor, inculpatul, în timp ce conducea seara un autoturism proprietate personala pe o strada din comună, pe fondul unui conflict spontan anterior a lovit cu autovehiculul în mod intenţionat trei persoane vătămate care se deplasau pe stradă, pe partea stângă în direcţia lor de mers.
Ulterior şoferul a părăsit locul accidentului şi a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale organelor de poliţie alertate între timp despre acest eveniment.
Victimele au suferit multiple leziuni traumatice care au necesitat spitalizarea acestora la Spitalul de Urgenţă din Alba Iulia. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba vineri, 19 octombrie. Instanţa de judecată a luat în discuţie şi măsura prelungirii arestului preventiv cu încă 30 de zile şi a decis menţinerea inculpatului după gratii.
Investigaţiile au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Alba.