Video Stratul de uzură pe Transalpina de Apuseni, în turnare. Se circulă pe asfalt pe aproape 40 de kilometri VIDEO
0Constructorul care derulează lucrările de modernizare a Transalpinei de Apuseni a început turnarea stratului de asfalt de uzură. Primul lot al drumului județean spectaculos, în lungime de peste 35 de kilometri, va fi finalizat în 2023.
A început turnarea primului strat de asfalt de uzură pe o distanță de peste 30 de kilometri, lucrări ce vor continua apoi și de la km 30, fiind deja așternut stratul de binder. De săptămâna viitoare va începe montarea a peste 50.000 de metri liniari de parapeți metalici - o altă premieră pe Transalpina de Apuseni.
„Lucrările pe lotul 1 vor fi categoric finalizate până la sfârșitul anului și chiar pe lotul 2 se lucrează foarte bine. Pe toată lungimea de 78 de kilometri avem echipe care lucrează continuu”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan.
Porțiunea de Transalpina de Apuseni care aparține de municipiul Aiud se estimează că va fi terminată cel târziu la începutul lunii octombrie.
În ceea ce privește lotul 2, în lungime de 35 de kilometri, se prevede că va fi terminat în proporție de 80% până la sfârșitul anului, iar circulația pe întreg DJ 107 I ar putea fi deschisă în luna mai 2024. Lotul 1 va fi finalizat în 2023.
„Noi avem o parte din bani prevăzuți din buget, nu avem nici o problemă din punct de vedere financiar și obiectivul nostru este ca la sfârșitul anului 2023 să luăm toți banii care îi avem de la finanțator”, a mai spus Marius Hațegan, care a dat asigurări că nu se vor pierde banii europeni.
Transalpina de Apuseni traversează de la est la vest zona de sud a Munților Apuseni, trecând prin cele mai spectaculoase zone din această parte a țării, atingând în unele zone peste 1000 de metri altitudine. Drumul are o lungime de circa 80 de kilometri, fiind cea mai mare investiție într-un drum județean din România.
Drumul va asigura conexiunea dintre localități și va crea noi oportunități pentru dezvoltarea economică și turistică a regiunii, făcând legătura între autostrada Sebeș-Turda și DN 74, principalul drum național din Apuseni.
„Proiectul propus cuprinde diverse lucrări de reabilitare și modernizare, având în vedere reabilitarea drumurilor, utilizarea iluminatului cu panouri fotovoltaice, consolidarea părții carosabile prin construirea unei fundații din balast și piatră spartă, precum și aplicarea a două straturi de mixturi asfaltice. De asemenea, se prevede construirea și reabilitarea podurilor și podețelor, precum și implementarea unei rețele de canalizare pentru preluarea apelor pluviale și un depozit pentru colectarea apelor. În plus, vor fi executate șanțuri și rigole pentru gestionarea apelor pluviale”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Elis Pavaje SRL, antreprenorul care realizează lucrările.
Valoarea investiției, actualizată: Lot 1 – 113.691.643 lei, fără TVA; Lot 2 – 116.101.872 lei, fără TVA. În total este vorba despre 358.794.939 lei (inclusiv TVA), echivalentul a 73.223.457 euro, din care lucrări construcții-montaj 314.588.773 lei (inclusiv TVA), echivalent 64.201.790 de euro. Din această sumă, contribuția proprie a CJ Alba este de 71.168.302 de lei.