„Şpăgarul“ de la ANOFM scapă de arest. Silviu Bian, eliberat sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, a fost eliberat marţi sub control judiciar de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Decizia este definitivă, astfel încât Bian a părăsit penitenciarul unde era deţinut în stare de arest preventiv.

“Admite recursul formulat de recurentul inculpat BIAN SILVIU împotriva încheierii din data de 01.02.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală. Casează în parte încheierea recurată şi rejudecând în fond: În baza art. 1608a alin. 2 Cpp admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul BIAN SILVIU şi dispune punerea de îndată în libertate provizorie a acestuia dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 1608a alin. 2 rap. la art. 1602 alin. 3, 31 pe timpul liberării provizorii, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească teritoriul municipiului Alba Iulia decât pentru a se prezenta în faţa organelor judiciare; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la Poliţia Alba Iulia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme f) să nu se apropie de coinculpaţi şi de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.

În baza art. 1602 alin. 32 atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate. În baza art. 192 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 50 lei se avansează din fondurile MJ. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.02.2012”, se afirmă în minuta sentinţei Curţii de Apel Bucureşti.

Mită în formă continuată

Fostul șef al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) a fost reținut în octombrie 2011, de procurorii DNA. Silviu Bian, fost vicepreşedinte al PDL Alba, este acuzat că a primit mită în mod repetat, în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, peste 250.000 de euro, pentru a debloca cofinanțarea unor programe, din fonduri europene.

În perioada decembrie 2010 – octombrie 2011, Silviu Bian, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă şi al Consiliului de administraţie din cadrul ANOFM, a primit suma totală de 1.058.500 lei (echivalentul a aproximativ 250.574 euro) şi 22.000 euro de la un număr de opt angajaţi în cadrul proiectelor PACSPO şi ICAR pentru a vira 25% din costul proiectelor reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. 

Judecat alături de foşti doi subordonaţi

Funcţionarii respectivi făceau parte din echipa de implementare a proiectelor şi erau angajaţi pe bază de contracte civile la o societate comercială parteneră în cadrul acestor proiecte iar refuzul lui Bian Silviu de a aloca contribuţia din fonduri publice ar fi avut drept consecinţă întreruperea proiectelor şi, implicit, privarea respectivilor funcţionari de retribuţiile primite pentru activităţi în cadrul proiectelor. Fostul preşedinte al ANOFM riscă până la 15 ani de închisoare.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată pentru corupţie: Alexandra- Maria Ţichindelean, director al Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul ANOFM (OIPOSDRU), acuzată de luare de mită şi Cristache Ristea, director executiv al Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu Râşnov, acuzat de complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată.

Dosarul este judecat pe fond de Tribunalul Bucureşti.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite