Sentinţă în dosarul de corupţie de la Registrul Auto Român Alba
0Tribunalul Alba a pronunţat o primă sentinţă în dosarul de corupţie de la filiala judeţeană a Registrului Auto Român. Cei trei inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea cu suspendare.
Funcţionarul Septimiu Dorin Buda a fost condamnat la trei ani de înschisoare cu suspendare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Alte două persoane judecate în dosar au primit tot pedepse cu suspendare: Mihai Ioan Popa – doi ani şi Francisc Barta – şase luni de închisoare. Cei trei au fost trimişi în judecată în luna iunie 2009.
Angajatul de la RAR Alba este acuzat că a primit în mod repetat diferite sume de bani pentru a programa peste rând autoturisme în scopul efectării documentelor de înmatriculare.
Mihai Ioan Popa, de profesie poliţist comunitar, a îndeplinit rolul de intermediar între anumiţi funcţionari din cadrul RAR şi persoanele care erau interesate să obţină programări devansate. În schimbul activităţii prestate, acesta fie pretindea sume de bani, fie condiţiona respectivul serviciu de încheierea unei poliţe de asigurare pentru răspundere civilă, la un agent de asigurare care era soţia sa.
În privinţa inculpatului Francisc Barta, procurorii au stabilit că acesta i-a dat funcţionarului Dorin Buda sume de bani cu scopul de a efectua diferite operaţiuni tehnice prin înlocuirea parametrilor tehnici pentru autoturismele ce nu îndeplinesc condiţiile legale. Sentinţa Tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia.























































