Secţie de croitorie cu 60 de angajaţi în Parcul Industrial Cugir

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna martie, în cadrul Parcului Industrial Cugir (PIC) şi-a început activitatea o secţie de croitorie a firmei SC MBA - Select SRL Petroşani. Aici şi-au găsit un loc de muncă 60 de locuitori ai Cugirului, majoritatea femei. Produsele fabricate vor fi exportate în Italia.

Sediul firmei este la etajul cinci al pavilionului PIC, unde au fost făcute lucrări de reabilitare şi viabilizare a unei suprafeţe de peste 300 metri pătraţi. Directorul PIC, Emil Muntean a declarat că valoarea totală a investiţiilor se ridică la peste 140.000 lei.

„Am început negocierile cu firma din Petroşani în luna noiembrie a anului trecut, iar faţă de pretenţile pe care le-au avut am elaborat un proiect tehnic de dotare a nivelului cinci al pavilionului, astfel că la 1 ianuarie lucrările au fost finalizate şi predate respectivei societăţi pentru începerea activităţii. Cei peste 300 de metri pătraţi au fost amenajaţi astfel încât să corespundă cerinţelor tehnice pe care le impune desfăşurarea activităţii de croitorie. Au fost realizate lucrări pentru alimentarea cu energie electrică şi trasarea unor linii de producţie pentru cele 40 de posturi de lucru“, a spus Emil Muntean. Alte investiţii au vizat înlocuirea geamurilor, montarea unei centrale termice şi modernizarea grupurilor sociale.

Investiţia ar urma să fie armonizată în trei ani, perioadă de valabilitate a contractului dintre cele două părţi. În prezent, 99 la sută din activele Parcului Industrial Cugir sunt ocupate. Peste 40 de firme desfaşoară activităşi industriale sau de birou în spaţiile Parcului Industrial.

„Mai avem la dispoziţie căteva suprafeţe de teren pe care le-am putea oferi investitorilor. Recent am aderat la Uniunea Germană a IMM-urilor, fapt care ne dă posibilitatea de afirmare la nivel internaţional. Ofertele şi facilităţile oferite de PIC Cugir vor fi prezentate în reviste şi pe site-uri de specialitate din Germania“, a mai precizat directorul Emil Muntea. Parcul Industrial Cugir are ca acţionar unic Consiliul Judeţean Alba.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite