Revin serviciile de sănătate în două oraşe din Alba: centru de sănătate la Ocna Mureş, secţie pentru cronici la Zlatna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ocna Mureş şi Zlatna, oraşe care au rămas fără spitale în 2011, îşi vor recupera parţial serviciile medicale pentru populaţie. La Ocna Mureş se va deschide un centru de sănătate, iar la Zlatna o secţie de bolnavi cronici. Ambele vor funcţiona în cadrul Consiliului Judeţean.

După nenumărate plângeri şi cereri să li se redeschidă spitalul, cetăţenii din Ocna Mureş vor putea să se adreseze unui medic, la ei în oraş. Etajul întâi al spitalului va fi reabilitat şi va cuprinde trei compartimente de specializări, unde vor putea fi trataţi pacienţi. Acesta s-ar putea deschide în luna mai. 

„În structura organizatorică am obţinut, în 2013, cuprinderea acestui centru mulifuncţional. Am considerat că sunt trei specialităţi care trebuie asigurate: interne, ginecologie şi pediatrie. Am obţinut 20 de paturi de spitalizare de zi în care eu zic că vom putea să desfăşurăm o activitate decentă”, a declarat  managerul Spitalului Judeţean Alba, Nicoleta Coşarcă.

La sfârşitul anului 2015, erau în finalizare licitaţiile pentru amenajarea spaţiilor interioare la centrul de sănătate. Costurile se ridică la circa 900.000 de lei. Cele mai apropiate unităţi medicale din Alba pentru pacienţii din Ocna Mureş sunt cele din Aiud la 22 de km şi Alba, la o distanţă de 50 de km. 

Planuri pentru secţie de bolnavi cronici la Zlatna

La Zlatna se doreşte realizarea unei secţii externe pentru tratarea bolnavilor cronici. „Eu cred că şi pacienţii din Zlatna merită să aibă câteva paturi de boli cronice. Încercăm să organizăm un compartiment de boli cronice, dacă obţinem modificarea de structură organizatorică, cu 15 paturi nu mai mult. Noi am identificat în vechea clădire a spitalului o zonă la etajul 1 unde s-ar putea face aşa ceva. Calea este un pic mai lungă, nu o să se afle nimic în următorul an, pentru că trebuie să punem la punct modificarea de structură organizatorică şi planurile pentru aşa ceva”, a declarat Nicoleta Coşarcă.

Alba Iulia: Condiţii inumane în Spitalul din Zlatna

Spitalului de Boli Cronice din Zlatna, cu o capacitate de 40 de paturi, a fost închis în 1 aprilie 2011, prin hotărâre de guvern, alături de spitalele din Ocna Mureş şi Baia de Arieş, pe fondul reducerilor de cheltuieli bugetare. 

Citiţi şi:

 

Francezul de origine română cu milioane de vizualizări pe Youtube: „Românii sunt consideraţi hoţi pentru că oamenii îi confundă cu romii“

 

Crimă pasională la Alba Iulia. O tânără de 24 de ani, angajată la un videochat, găsită moartă cu urme de lovituri de cuţit

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite