Referendumul pentru Roşia Montană, subiect de dezbatere în Canada. Gabriel Resources a câştigat 3,5 milioane dolari în două zile la bursă
0
Decizia Consiliului Judeţean Alba privind organizarea unui referendum privind oportunitatea proiectului minier de la Roşia Montană este subiect de dezbatere şi în Canada. Compania canadiană Gabriel Resources a publicat un comunicat de presă pe site-ul bursei din Toronto.
Gabriel Resources Ltd. este acţionarul majoritar (80,69% din acţiuni) al companiei Roşia Montană Gold Corporation, care deţine licenţa de explorare şi a iniţiat proiectul de exploatare a zăcământului de aur din Munţii Apuseni.
„Gabriel Resources şi Roşia Montana Gold Corporation (RMGC) salută oportunitatea de a se obţine o opinie independentă şi reprezentativă din partea comunităţilor care vor beneficia cel mai mult şi vor fi afectate de proiect. Munţii Apuseni sunt o zonă care se confruntă cu o sărăcie extremă, care suferă de pe urma moştenirii problemelor grave de mediu şi a patrimoniului cultural lăsat în paragină, provocate de exploatările miniere din trecut. Chiar dacă rezultatul referendumului propus nu va avea o obligaţie legală, va oferi ocazia de a ilustra impactul pozitiv al proiectului minier în reabilitarea mediului înconjurător, crearea de locuri de muncă şi salvarea patrimoniului cultural pentru această zonă cu tradiţie minieră foarte veche”, se afirmă în comunicatul Gabriel Resources.
Reprezentanţii companiei miniere sunt, astfel, foarte siguri pe un rezultat pozitiv la referendum. Consultarea publică are loc în 35 de localităţi din Munţii Apuseni cu o populaţie cu drept de vot de aproximativ 72.000 de persoane. În comunicat este prezentată şi o declaraţie a preşedintelui companiei canadiene, Jonathan Henry.
„Referendumul ar trebui să ofere locuitorilor din comunităţile care vor beneficia şi vor fi cele mai afectate de proiectul minier oportunitatea de a exprima dorinţele lor pentru prosperitatea lor viitoare. Credem că referendumul va demonstra clar că oamenii din Apuseni susţin puternic crearea a mii de locuri de muncă, dezvoltarea pe termen lung a zonei şi refacerea mediului, care pot fi oferite printr-un minerit modern, sigur şi responsabil la Roşia Montană”, susţine Jonathan Henry.

Referendumul este organizat într-un moment în care acţiunile Gabriel Resources sunt la un nivel foarte scăzut la bursa din Toronto. O acţiune Gabriel valorează acum 2,75 dolari, după ce în urmă cu un an şi jumătate era la nivelul de 8 dolari. Compania are în prezent o capitalizare bursieră de aproximativ 1 miliard de dolari. În perioada 9 – 16 noiembrie valoarea unei acţiuni a crescut cu 0,42 dolari. În 15 noiembrie, preţul unei acţiuni a crescut cu 10 la sută. Au fost cumpărate în ziua respectivă acţiuni în valoare de aproximativ 1,6 milioane de dolari. Totalul veniturilor Gabriel Resources în zilele de 15 – 16 noiembrie (Consiliul Judeţean a decis în 16 noiembrie organizarea referendumului) au fost de peste 3,5 milioane de dolari.