Exerciţiu multinaţional cu militari din patru ţări la Batalionul de Geniu din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militari de la Batalionul de Geniu. Foto Arhivă Adevărul
Militari de la Batalionul de Geniu. Foto Arhivă Adevărul

Peste 70 de militari din Bulgaria, Croaţia, Georgia şi România vor participa la exerciţiul multinaţional “IEL MILU 2012” care se va desfăşura în perioada 19-23 noiembrie la sediul Batalionului 136 Geniu „APULUM” din municipiul Alba Iulia.

Exerciţiul va fi condus de colonel dr. Mircea Vladu, comandantul Brigăzii 10 Geniu “Dunărea de Jos”, şi coordonat de locotenent – colonelul (r) Simon Tenison din Marea Britanie.

Ceremonia militară de deschidere a exerciţiului va avea loc luni, 19 noiembrie, începând cu ora 09.00, pe Platoul din faţa Porţii a III-a a Cetăţii .
Aflat la a cincea ediţie, exerciţiul reprezintă materializarea unei iniţiative regionale a patru state, pentru formarea unei structuri multinaţionale de integrare logistică cu sprijin de geniu, în scopul amenajării şi întreţinerii căilor de comunicaţii în teatrele de operaţii, cu asigurarea măsurilor de protecţie a forţelor.

De la înfiinţare şi până în prezent, exerciţiul IEL – MILU a fost organizat şi desfăşurat astfel:
- 2008 şi 2009– Buzău/România;
- 2010 – Bucureşti/România – a avut loc certificarea şi afirmarea structurii;
- 2011 – Pozega/Croaţia

Exerciţiul multinaţional „IEL MILU 2012” a fost precedat de o pregătire academică desfăşurată în cadrul Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” Sibiu şi condusă de instructorii Centrului de Excelenţă de Geniu a NATO din Ingolstadt/Germania.
 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite