„Rechin” rutier, depistat de două ori că transporta ilegal persoane. Șase luni nu mai poate conduce mașina

0
Publicat:

Un așa-zis „rechin”, respectiv un șofer care efectua transport de persoane în mod ilegal, a fost depistat de polițiștii din Alba Iulia. Bărbatul conducea o mașină neînmatriculată.

Parcarea unui supermarket este zona de întâlnire a „rechinilor” FOTO Adevărul
Parcarea unui supermarket este zona de întâlnire a „rechinilor” FOTO Adevărul

Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au oprit, miercuri, pentru control, pe strada Zlatnei din municipiul Alba Iulia, un autoturism care era condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Poiana Vadului.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul efectua un transport de persoane, fără a deține autorizație în acest sens, iar dreptul de utilizare asupra autoturismului era suspendat.

În 18 martie 2023, acesta a fost depistat și sancționat de către polițiști tot pentru transport ilegal de persoane. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 334 alin 4 Cod Penal.

Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform Legii 38/2003, privind transportul în regim de taxi, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar complementar i-a fost suspendat dreptul de utilizare a autovehiculului, pentru o perioadă de 6 luni. 

Traseele de călători dinspre Alba Iulia spre localitățile din Munții Apuseni sunt cele mai piratate, în lipsa unor mijloace de transport în comun care să transporte oamenii. Este vorba despre aşa-zişii transportatori privaţi care îşi folosesc autoturismele proprii pentru a transporta oamenii care se deplasează în judeţ şi în afara acestuia.

Reprezentanţii firmelor de transport au depus plângeri la Poliţie, dar susţin că nu s-a întâmplat nimic concret. Din acest motiv, au și renunțat la trasee, care au devenit nerentabile.

„Rechinii” au ajuns să intre chiar şi în incinta autogărilor, unde aduc injurii şi ameninţări la adresa personalului când sunt atenţionaţi să părăsească incinta. De asemenea, unii merg înaintea autobuzelor şi iau călătorii din staţii. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite