Obeliscul din Alba Iulia a împlinit 85 ani. Cum a fost ridicat cel mai important monument de for public din România

0
Publicat:

Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia, ridicat la 14 octombrie 1937 prin colectă publică, a împlinit 85 de ani. Este considerat cel mai important monument de for public din România.

Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia FOTO Adevărul
Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia FOTO Adevărul

La inaugurarea acestuia, în 14 octombrie 1937, au fost prezenţi, în mijlocul unei mulţimi de 70.000 de oameni Regele Carol al II-lea şi Mihai Mare Voievod de Alba Iulia.

Pentru construcţia Obeliscului care străjuieşte Cetatea din Alba Iulia au donat foarte mulţi cetăţeni simpli, elevi din şcolile româneşti de atunci, iar senatorii şi deputaţii şi-au donat diurna pe o zi. Iniţiativa a aparţinut Asociaţiunii ASTRA, Despărţământul Alba.

La 10 martie 1933, Senatul şi Camera Deputaţilor au fost apelate cu rugămintea să renunţe la diurna pe o zi acordată parlamentarilor, în favoarea finanţării monumentului. Prin aportul membrilor celor două camere s-au strâns 228.850 de lei, o sumă mare, semn că şi atunci aceştia aveau venituri consistente din activitatea parlamentară.

La 15 aprilie 1933 a fost cerut concursul prefectului şi al revizorului şcolar din Alba Iulia pentru perceperea de taxe benevole la serbările şcolare. Oamenii puteau dona oricât, fie chiar şi un leu. Câteva zile mai târziu, Ministerul Muncii a instituit un timbru de 50 de bani şi o taxă de un leu pentru spectacole.

Primăriile din Abrud, Sebeş şi Aiud au contribuit cu câte 5.000 de lei fiecare, iar cea din Alba Iulia cu 15.000 de lei. O altă solicitare a fost transmisă protopopiatelor ortodox şi greco-catolic. Au fost însă şi instituţii care au refuzat explicit să participe cu bani la finanţare, cum ar fi Direcţia generală a CFR.

Deşi au donat sute de oameni, banii erau insuficienţi. Un apel public naţional a fost publicat la data de 1 martie 1934.

Imagine de la finalizarea lucrărilor FOTO Muzeul Unirii
Imagine de la finalizarea lucrărilor FOTO Muzeul Unirii

A răspuns protopopiatul ortodox de Alba Iulia, care a donat 8.300 de lei, iar un profesor din Caransebeş, I. Vuia, a adunat suma record de 150.000 de lei, depuşi la banca Graniţa. Din nefericire, acesta a murit înainte de inaugurarea monumentului.

Acestea sunt doar câteva exemple legate de finanţarea monumentului, aşa cum le-a prezentat Cristian Crasnaveţ în cartea sa „Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan în anul Centenarului”. Cartea este plină de note şi documente, care arată că, de fapt, Obeliscul a fost la un moment dat un subiect naţional pentru a cărui existenţă au luptat mii de oameni. Iniţial, proiectul a fost evaluat la aproximativ 600.000 de lei, dar în final a costat câteva milioane.

Pentru realizarea lui, a fost organizat un concurs. Sculptorul Iosif Fekete şi arhitectul Octavian Mihălţan au fost desemnaţi, până la urmă, semnatarii operei de for public de la Alba Iulia. Rezultatul a fost cel mai mare monument Art deco din România. La un moment dat, excesele vremii au făcut ca unele voci să ceară ca la monument să lucreze doar români, fiind vorba despre un simbol al luptei pentru naţiune.

Monumentul are şi o parte nefinalizată. În vârf trebuia să aibă un far, care ar fi trebuit să lumineze noaptea, ceea ce la data respectivă ar fi fost ceva extrem de modern. De altfel, puţină lume ştie că monumentul este gol la interior şi are o scară spre partea superioară. Lucrarea a fost realizată de o echipă coordonată de meşterii în construcţii, Ioan Cormoş şi Vasile Cormoş din Alba Iulia.

Regele Carol al II-lea și Mihai Voievod de Alba Iulia, la inaugurare FOTO Muzeul Unirii
Regele Carol al II-lea și Mihai Voievod de Alba Iulia, la inaugurare FOTO Muzeul Unirii

Obeliscul din piatră impresionează, în primul rând, prin înălţimea sa, de 20 de metri, ce-l face vizibil de la zeci de kilometri. Monumentul este amplasat în faţa Porţii a III-a a Cetăţii, pe un deal artificial de pământ ce, în trecut, trebuia să protejeze poarta principală a fortificaţiei de tirul direct al artileriei, în caz de asediu.

Obeliscul a fost ridicat pentru marcarea a 150 de ani de la execuţia lui Horea şi Cloşca, conducătorii Răscoalei de la 1784. Prin dimensiuni şi calităţile sale artistice, monumentul trebuia să fie la înălţimea evenimentului comemorat. Deşi a fost finalizat cu o întârziere de doi ani, inaugurarea din 14 octombrie 1937 a fost un eveniment de maximă importanţă şi interes public şi s-a petrecut în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a fiului său, Mihai, care purta la acea vreme titulatura de „Mare Voievod de Alba Iulia”.

Basorelieful de pe Obelisc FOTO Adevărul
Basorelieful de pe Obelisc FOTO Adevărul

Celula alegorică din soclul Obeliscului este un simbol al represiunii şi al suferinţei liderilor Răscoalei. Deasupra uşii de fier forjat de pe faţada vestică, pe o placă de gresie sunt sculptate, în relief, hotarele României Mari, iar în mijloc, figurile lui Horea, Cloşca şi Crişan.

Pe faţada opusă, estică, Obeliscul are ataşată o statuie de mari dimensiuni a zeiţei Victoria, înaripată şi ţinând în mâna dreaptă o cunună cu lauri, destinată celor trei lideri ai Răscoalei.

Dacă ar fi să caracterizăm „Victoria” de la Alba Iulia, am putea spune că îmbină graţia feminină cu forţa ideii care a motivat înălţarea Obeliscului. O inscripţie săpată în marmură la baza monumentului ne îndeamnă să-l privim ca pe o „Smerită închinare lui Horea, Cloşca şi Crişan”.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite