Noul prefect de Alba, fost director la Garda de Mediu, învestit oficial în funcţie
0Dănuţ-Emil Hălălai a preluat oficial funcţia de prefect de Alba. Marţi, 4 aprilie, la Prefectura Alba a avut loc ceremonia de învestire în cadrul căreia noul prefect a depus jurământul.
Dănuţ Hălălai a fost detaşat pe funcţia de şef al Gărzii de Mediu Alba la începutul anului 2013, din postul de consilier la Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba. Acesta a câştigat concursul organizat în perioada 26-27 martie 2013 pentru funcţia de conducere a Gărzii de Mediu Alba.
Dănuţ-Emil Hălălai este din Teiuş şi este absolvent de masterat în Ştiinţa şi Ingineria Mediului. Fratele acestuia este Mirel Hălălai, primar (PSD) al oraşului Teiuş. Înainte de a fi director la Garda de Mediu, Hălălai s-a ocupat de afaceri.
Acesta o înlocuieşte în funcţie pe Mihaela Maria Albu, cea care a îndeplinit funcţia, prin detaşare, timp de 1 an şi două luni. Hălălai a fost propunerea PSD pentru funcţia de prefect, în timp ce pe postul de subprefect a fost numită o reprezentantă ALDE, Monica Popescu.