Liberalii schimbă viceprimarul PPDD din Alba Iulia. Noul şef este un om de afaceri cu funcţie de director la Electrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Pleşa lasă Electrica Serv pentru poziţia de viceprimar
Gabriel Pleşa lasă Electrica Serv pentru poziţia de viceprimar

Alba Iulia va avea un nou viceprimar, membru al noului PNL. Decizia va fi luată în 20 februarie 2015 de către majoritatea consilierilor locali. Locul viceprimarului PPDD Dorin Şerdean va fi luat de liberalul Gabriel Pleşa, fost preşedinte al organizaţiei PNL Alba Iulia.

Înlocuirea lui Dorin Şerdean din eşalonul doi al conducerii administraţiei publice locale din Alba Iulia ar fi avut loc mai devreme, însă întârzierea ar fi fost motivată verificarea unei posibile situaţii de incompatibilitate privind unele funcţii pe care le-a deţinut Gabi Pleşa. De altfel, Dorin Şerdean a recunoscut mai demult că era pregătit pentru schimbarea din funcţia de viceprimar. Dorin Şerdean a ocupat funcţia de viceprimar de aproximativ doi ani, după plecarea din această poziţie a liberalului Simone Albani. Recent, acesta a fost ales preşedinte al organizaţiei PPDD Alba. 

Schimbarea lui Şerdean este doar o formalitate deoarece, în prezent, PNL are 14 consilieri, PSD – 5, iar PPDD – 2. PNL Alba mai are majoritate şi poate schimba viceprimarii la Cîmpeni, Aiud, Cugir, Baia de Arieş, dar şi în mai multe comunde din judeţ. Postul nu este foarte atractiv, decât din punct de vedere politic. Pleşa ar urma, cel mai probabil, să coordoneze, la fel ca Şerdean, activitatea socială a Primăriei Alba Iulia.

Gabriel Pleşa se află la cel de-al treilea mandat în Consiliul Local al municipiului Alba Iulia. A intrat în acest for în anul 2006, după ce Ion Lazăr şi-a dat demisia. În 2010 a fost ales de cetăţeni, istoria repetându-se şi în 2012. Potrivit declaraţiei de avere, Gabriel Pleşa deţine teren intravilan la Miceşti, de 1.480 mp, cumpărat în 2000 şi altul de 1000 mp, din 2012, deţinute de familie. Are o casă de locuit de 275 mp în Miceşti, construită în 2005 şi deţinută împreună cu familia şi un apartament de 54 mp în Cluj, cumpărat împreună cu familia în 2004. Are credit de 43.500 euro, contractat în 2006 şi scadent în 2031 şi descoperire de card de 5.000 de euro. Mai are o colecţie de timbre din 1977, ce nu a fost estimată la o valoare anume.

Din luna decembrie 2012, Pleşa este director la Electrica Serv Alba Iulia, anul trecut având venituri din salarii de 59.845 lei. Se adaugă veniturile din indemnizaţia de consilier, de 5.902 lei. Din dividende la Matex SRL, Viva SRL şi Viva Metal SRL, a adunat venituri totale de 98.000 de lei. Pleşa mai este membru al Clubului Rotary Alba Iulia şi vicepreşedinte PNL Alba.

PNL Alba demarează operaţiunea de schimbare din funcţii a viceprimarilor: prima modificare, la Primăria Alba Iulia

Baronii de Alba. Cum au făcut avere şi cum s-au menţinut la putere cei mai influenţi politicieni din PNL, PDL şi PSD

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite