Ioan Clămparu, adus cu mascaţii la Tribunalul Alba. Instanţa a amânat cauza pentru traducerea sentinţei din Italia
0Interlopul Ioan Clămparu a fost adus din nou, sub pază strictă, luni, 17 iulie 2017, la Tribunalul Alba unde s-a desfăşurat un nou termen al procesului prin care solicită contopirea pedepselor primite în România şi Spania.
Supranumit şi ”cap de porc”, Clămparu este închis la Penitenciarul Aiud unde execută o pedeapsă de 11 ani şi 8 luni de închisoare pentru constituire grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism. În timpul procesului de la Alba Iulia, magistraţii au descoperit în cazierul acestuia o nouă condamnare, de 18 ani de închisoare, primită în 2009, în Italia. Judecătorul a constatat la termenul de ieri că la dosar a fost depusă decizia instanţei din Milano, în limba italiană.
Instanţa a amânat judecarea procesului pentru data de 11 septembrie 2017, până când se va realiza şi traducerea sentinţei din limba italiană, în română. Cele două pedepse pentru care Ioan Clămparu vrea contopirea sunt de 20 de ani primită în Spania, respectiv 11 ani şi 8 luni, în România. Condamnarea din Spania a fost recunoscută în România printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Bacău.
De asemenea, acesta mai solicită scăderea din pedeapsa finală a perioadei de aproximativ 5 ani cât a fost închis în Spania, recunoscută anul trecut prin decizie a ÎCCJ. Interlopul cere ca pedeapsa finală să fie cea de 11 ani şi 8 luni. Parchetul solicită, însă, ca intelopul să rămână cu pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani de închisoare, la care ar urma să se aplice un eventual spor de către instanţa de judecată. De asemenea, din pedeapsa finală ar urma să îi fie scăzută perioada cât a fost încarcerat.
Instanţa nu a putut pronunţa încă o decizie în condiţiile în care în cazierul condamnatului a fost descoperită o nouă pedeapsă foarte mare despre care nu se ştia până în prezent. Ete vorba despre condamnarea acestuia la 18 ani de închisoare, în Italia, în 2009 pentru constituire grup infracţional organizat şi consum ilicit de droguri. Presa spaniolă a scris la un moment dat că între 2000 şi 2002, Clămparu a creat în Italia o grupare specializată pe trafic internaţional de droguri care activa în principal pe ruta Spania – Italia. Atunci ar fi reuşit să trimită 27 de kilograme de cocaină din Madrid la Milano într-un camion de al poştei spaniole. Luând în considerare şi decizia din Italia, Clămparu are în prezent trei condamnări definitive în trei ţări la un total de aproape 40 de ani de închisoare cu executare.