Încă o persoană din Alba a decedat din cauza gripei porcine
Ministerul Sănătăţii a confirmat astăzi prezenţa virusului AH1N1 în cazul unui bărbat de 55 de ani, care a decedat în urmă cu două zile. Şi în acest caz, victima suferea de alte boli care au determinat o accentuare a agresivităţii gripei porcine.
„Bărbatul a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba cu probleme acute ale aparatului respirator. Acesta suferea de obezitate şi hipertensiune arterială“, a spus Cristina Galoş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Alba.
De la declanşarea epidemiei de gripă porcină în judeţul Alba au decedat din cauza problemelor agravate de virusul AH1N1 un număr de cinci persoane.



















































