Furtună şi grindă de mari dimensiuni în Alba: 50 de autovehicule au fost blocate între Cabana Oaşa şi Obârşia Lotrului
0Zeci de maşini sunt blocate între Cabana Oaşa şi Obârşia Lotrului, după ce, luni, o furtună puternică a lovit localitatea Şugag din judeţul Alba şi mai mulţi copaci au fost doborâţi în mijlocul drumului. Se acţionează pentru reluarea traficului, potrivit Alba24.
„Secţia de pompieri Sebeş intervine pentru asigurarea măsurilor specifice pe raza localităţii Şugag între Cabana Oaşa şi Obârşia Lotrului, ca urmare a fenomenelor meteorologice”, a anunţat ISU Alba.
Din informaţiile primite prin SNUAU 112, ar fi vorba despre o furtună puternică, vijelie, grindină de dimensiuni mari care au făcut ca mai mulţi arbori să cadă pe DN 67C, astfel că traficul este blocat pe ambele sensuri.
„Din informaţiile apelanţilor ar fi vorba despre aproximativ 50 de autoturisme blocate pe DN 67C, din cauza arborilor căzuţi pe carosabil. Din fericire, nu sunt înregistrate victime sau persoane cu afecţiuni medicale”, precizează ISU Alba.
Mai multe autospeciale de intervenţie sunt în zonă şi echipele acţinează pentru degajarea drumului şi reluarea traficului.