Efectele clasificării Universităţilor pentru studiile de masterat şi doctorat din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia  resimte efectele primei clasificări a instituţiilor de învăţământ din România. Prima consecinţă a plasării în cea de-a treia grupă valorică este reducerea numărului de locuri subvenţionate la studiile de masterat şi doctorat pentru anul universitar ce va începe la 1 octombrie.

Topul, întocmit în premieră, de Asociatia Universitatilor Europene arată că universităţile din România au fost împărţite în trei categorii, respectiv universităţi de cercetare avansată, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică şi universităţi centrate pe educaţie.

Conform clasamentului Universitatea  „1 Decembrie 1918“ a fost înclusă în a treia „ligă valorică“, ca instituţie centrată pe educaţie.

În urma clasificării, Universitatea a primit official numărul de locuri bugetate pentru studiile de master şi cele doctorale pentru  anul universitar 2011/2012.Ordinul de ministru precizeaza că "modul de alocare a locurilor pentru studii universitare de doctorat constituie criteriu de evaluare a performantei şcolilor doctorale şi a instituţiilor de învaământ superior".

6 locuri subvenţionate la Doctorat

Prima consecinţă: reducerea locurilor subvenţionate pentru studiile de masterat şi doctorat. Altfel spus bugetul a fost mult mărit pentru instituţiile de înalt nivel,  cărora le-au fost alocate aproximativ 85% din locurile la doctorat. Mai exact 2.905 locuri, dintr-un total de 3.452.

Din totalul de 77 de locuri finanţate de la bugetul de stat pentru studiile doctorale,  câte au primit instituţiile de învăţământ superior din această grupă, Universităţii din Alba Iulia i-au revenit  6.

În anul universitar precedent, Universitatea din Alba Iulia a avut repartizate în regim subvenţionat 180 de locuri pentru masterat şi 19 pentru studiile de doctorat.

„Noi putem organiza studii de doctorat pentru trei domenii de activitate. Din numărul total de 6 locuri subvenţionate pentru anul universitar 2011/2012 vom stabili cum vor fi împărţite pe cele trei domenii. Trebuie să ţinem cont de faptul că un cooronator de doctorat  poate îndruma simultan maximum 8 studenti-doctoranzi, aflţti în diverse stadii ale studiilor de doctorat", a precizat Diana Câmpan, purtătorul de cuvânt al Universităţii din Alba Iulia.

Potrivit datelor afişate pe pagina de internet oficială, www.uab.ro, în martie 2011, Universitatea şi-a propus pentru studiile de doctorat  20 de locuri subvenţionate şi încă 40 în regim de taxă pentru domeniile: Contabilitate, Filologie, Istorie şi Teologie.

90 de locuri subvenţionate la Masterat

Noul top naţional are consecinţe directe şi  asupra studiilor de masterat. Universităţii de stat din Alba Iulia i-au fost repartizate 90 de locuri subvenţionate de la bugetul de stat.

„ Locurile la studiile de masterat sunt doar pentru domeniile performante. Principalul criteriu după care vor fi repartizate este cel al numărului de absolvenţi. Vom lua în calcul domeniile în care avem cele mai multe solicitări, o să punem accent pe calitate“, a mai punctat Diana Câmpan.

Conducerea singurei Universităţi de stat din Alba Iulia şi-a propus în anul 2011/2012,  potrivit datelor de pe pagina oficială de internet, pentru specializările la care se organizează Masterat 90 de locuri subvenţionate şi încă 669 în regim de taxă.

Admiterea pentru studiile de masterat  va începe luni, 12 septembrie, cu înscrierea candidaţilor.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite