Doi gabori ţepari, prinşi de poliţiştii din Sebeş. Au ameninţat o familie cu moartea şi i-au distrus acoperişul. Valoarea pagubei suferite de victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Sebeş au reţinut doi bărbaţi din Câmpia Turzii care sunt cercetaţi pentru înşelăciune, şantaj, distrugere şi tentativă la înşelăciune. Faptele ar fi fost săvârşite în legătură cu lucrări de înlocuire a scocurilor, iar victime au fost cetăţeni din comunele Gârbova şi Pianu, judeţul Alba.

Potrivit IPJ Alba, la data de 8 septembrie 2020, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de doi bărbaţi de 23 şi 48 de ani, din Câmpia Turzii, care sunt cercetaţi pentru fapte de înşelăciune, ameninţare, distrugere, şantaj şi tentativă de înşelăciune, fapte săvârşite în luna mai 2020 şi a căror victime sunt cetăţeni din judeţul Alba. 

În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, la data de 28 mai 2020, împreună cu alţi trei bărbaţi, din Câmpia Turzii, s-ar fi prezentat la locuinţa unei familii din comuna Gârbova, căreia i-ar fi oferit servicii de schimbare a întregului sistem de colectare al apelor pluviale, contra sumei de 400 de lei. Ulterior, după ce au demontat vechiul sistem, ar fi revenit asupra preţului, cerând unul mult mai mare. 

Proprietarii locuinţei le-a cerut să oprească lucrarea şi să părăsească locuinţa, moment în care cei cinci i-ar fi ameninţat cu moartea, în cazul în care vor anunţa poliţia. Prejudiciul reclamat de victimele infracţiunilor este de 1.000 de lei, constând în distrugerea sistemului de colectare a apelor pluviale şi a unor elemente din componenţa acoperişului.  

O altă faptă ar fi fost săvârşită la data de 30 mai 2020, în comuna Pianu. De această dată, bărbaţii ar fi abordat o femeie de 63 de ani, pe care ar fi convins-o să înlocuiască sistemul de colectare a apei pluviale, convenind un preţ de 200 de lei/metru. La finalizarea lucrării i-ar fi cerut 200 de euro/metru, motivând că aceasta a fost înţelegerea iniţială. 

Ar fi reuşit, astfel, să o înşele pe femeie cu suma de 14.000 de lei.  În cursul zilei de ieri, 8 septembrie, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Pentru Acţiuni Speciale şi al poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, au efectuat două percheziţii, în municipiul Câmpia Turzii, la domiciliile persoanelor vizate de anchetă. 

În cursul zilei de miercuri, 9 septembrie, cei doi bărbaţi reţinuţi vor fi prezentaţi în faţa magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii lor activităţi infracţionale precum şi pentru depistarea celorlalte persoane împreună cu care ar fi săvârşit faptele. 

Vă mai recomandăm şi:

Candidatul Pro România care le cere oamenilor să voteze cu PNL. Se întâmplă în Capitala Ţării Moţilor

Primul mesaj al senatorului Daniel Breaz după demisia din PSD: atacă fostul partid, critică USR PLUS şi laudă PNL

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite