Discursul istoric susţinut de Corneliu Coposu în 1990 la Congresul Partidului Conservator britanic: „Vrem să integrăm biata noastră ţară în Europa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 11 octombrie 1990, o delegaţie a Partidului Naţional Ţărănesc, condusă de Corneliu Coposu, era primită triumfal de premierul de la acea vreme al Marii Britanii, Margaret Thatcher, la Congresul Partidului Conservator. Coposu a susţinut un discurs în care a cerut sprijinul britanicilor pentru instaurarea democraţiei în România.

Delegaţia română condusă de Corneliu Coposu, preşedintele PNŢCD a fost primită de Margaret Thatcher la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie în 11 octombrie 1990.

Din delegaţie au mai făcut parte Doina Cornea, Mihai Gheorghiu, lider al ligii studenţilor şi Paul Negruţ, pastorul bisericii creştine baptistă Emanuel din Oradea, cel care a asigurat traducerea discursului susţinut de Corneliu Coposu. Liderul ţărănist a amintit atunci de de impunerea comunismului cu ajutorul Armatei Roşii, de persecuţiile îndurate pe parcursul acelor ani, precum şi de momentul decembrie 1989 când România şi-a recăpătat libertatea. 

Coposu a menţionat că „noi am fost distruşi de Armata Roşie şi am renăscut în decembrie 1989”. În cadrul discursului său acesta a menţionat istoria de 140 de ani a PNŢ, lupta partidului împotriva comunismului şi mai nou (anii 90) lupta din opoziţie (referire la opoziţia politică) împotriva neocomunismului şi a socialismului. De asemenea, Corneliu Coposu a evocat în discursul său Partidul Conservator despre care a menţionat că este speranţa României şi speranţa Europei. de asemenea, a scos în evidenţă personalitatea liderului Partidului Conservator, Margaret Thatcher afirmând că acesta este „prima personalitate a continentului de la care România şi ţările din Est aşteaptă salvarea spre o nouă democraţie”.

Prima personalitate prezentată la Congres a fost Doina Cornea, care a fost aplaudată şi ovaţionată îndelung de membrii Partidului Conservator. Fiecare membru al delegaţiei române a fost primit şi felicitat personal de Margaret Thatcher. Primirea liderului ţărănist Corneliu Coposu a fost, de asemenea, triumfală. Fiecare proproziţie a discursului susţinut de acesta a fost însoţită de aplauzele participanţilor la Congres.

Discursul susţinut de Corneliu Coposu:

”Partidul Naţional Creştin Democrat din România, cu vechime de 142 de ani, a luptat în toată istoria lui împotriva comunismului. Acum luptăm din opoziţie, împotriva neocomunismului şi a socialismului. Vrem să integrăm biata noastră ţară în Europa. Mulţumesc organizatorilor acestui Congres că ne-au dat ocazia să respirăm aerul liber al democraţiei şi libertăţii. Am fost desfiinţaţi de armata de ocupaţie sovietică şi ne-am renăscut în decembrie 1989 prin sacrificiile a mii de tineri. Revoluţia noastră anti-comunistă a fost câştigată de generaţia tânără care este din nou persecutată. Aduc urările noastre de bine şi a întregului nostru popor român, care este împotriva comunismului, dar care nu se poate pronunţa, salutul călduros pentru Partidul Conservator şi îi urăm properitate pentru binele Angliei şi al Europei. Omagiile mele şi ale României doamnei Margaret Thatcher, prima personalitate politică a continentului de la care România şi ţările din Est aşteaptă salvarea spre o nouă democraţie”.

Citiţi şi:

Cele mai trăsnite recorduri româneşti: 3,3 kilometri de prezervative înnodate, 500 de metri de pizza, 19 tone de salată Cum a apărut tehnologia Wi-Fi. Ce înseamnă Wi-Fi Ready, WiDi sau Wi-Fi Direct

Reţeta caşcavalului maturat în vin roşu de casă. Delicatesa 100% românească se prepară la o fermă din judeţul Alba

Pentru prima dată în viaţă, doi bătrâni de 80 de ani din Apuseni au lumină în case

Cum era leul românesc înainte de Marea Unire. Anul în care moneda naţională a fost la paritate cu francul şi mai tare ca dolarul

Machetele de artă făcute în România care ajung să valoreze şi peste 1.000 de euro. Cum lucrează maeştrii în modelism

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite