Machetele de artă făcute în România care ajung să valoreze şi peste 1.000 de euro. Cum lucrează maeştrii în modelism
0
Modelismul este o îndeletnicire cu puţini adepţi în România. Există, însă, câţiva oameni care-şi ”irosesc” timpul liber pentru a realiza machete unicat. Unul dintre aceştia este Ovidiu Socaciu, preşedintele Asociaţiei de Modelism Alba, cea mai importantă din România în acest domeniu, înfiinţată în anul 2010.
Strict tehnic, modelismul este arta de a realiza machete care să corespundă cât mai fidel realităţii. În general, modelişii realizează machete ale unor obiecte cum ar fi elicoptere, avioane, tancuri, vapoare, dar şi scene mai mari denumite diorame. Pe lângă acestea, sunt realizate şi pictate figurine care completează imaginea spectaculoasă a machetelor.
Ovidiu Socaciu e pasionat de modelism de la vârsta de 12 ani, de când tatăl său i-a dăruit macheta unui avion. Şi-a cultivat pasiunea cu perseverenţa iubitorului de frumos şi a realizat până în prezent sute de machete, în marea lor majoritate de elicoptere, domeniu pe care s-a axat în principal. În anul 1997 a organizat la Deva prima expoziţie de machete statice (de vitrină). „Cu prilejul expoziţiei de la Deva am avut primul contact cu reprezentanţii Federaţiei Aeronautice Române, care m-au invitat la Campionatul naţional de machete statice“, precizează Ovidiu Socaciu. La acea ediţie a obţinut un premiu I şi unul II, cu replici de elicoptere la scara 1/72. De aici a început cu adevărat cariera ”modelistului” din Alba Iulia, care are în palmares numeroase distincţii la competiţii din ţară şi străinătate.

Ovidiu Socaciu, preşedintele Asociaţiei de Modelism Alba
Din anul 2006, cu sprijinul Muzeului Unirii din Alba Iulia, organizează anual, în municipiul reşedinţă de judeţ, Salonul Internaţional de Machete Statice, eveniment care a devenit o tradiţie în cadrul evenimentelor dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale. Acesta lucrează, în general, machete la scara de 1/72, cu dimensiuni cuprinse între 10-70 centimetri. Fiecare machetă readuce în prezent istoricul unui pilot sau al unui constructor, este o replică a unor aparate de zbor folosite în luptă.

„O machetă este cu atât mai valoroasă cu cât e o copie mai fidelă, o replică mai inedită a unui model anume“, spune Ovidiu Socaciu. Cel mai mult timp i-a luat macheta unui elicopter, la care a lucrat un an şi jumătate, din care trei luni doar s-a documentat. „Este macheta unuia dintre primele modele de elicoptere devenite operaţionale pe câmpul de luptă. Elicopterul a fost realizat de germani şi foarte puţină lume ştie că a fost utilizat efectiv în cel de-al Doilea Război Mondial“, afirmă expertul în modelism.

Salonul Internaţional de Machete poate fi vizitat până în 29 ianuarie 2017 la Muzeul Unirii din Alba Iulia. ”Avem circa trei sute de exponate. Le-am structurat pe perioade istorice, pe categorii de tehnică, pe beligeranţi chiar. Fiecare model este o replică cât se poate de fidelă a unui obiect care a existat sau care se utilizează la ora actual”, spune Ovidiu Socaciu. Printre exponate se găsesc şi două diorame, care reprezintă scene din războaiele daco-romane, la care se lucrează, de obicei, luni de zile.

Pentru necunoscători, o machetă poate fi confundată cu o jucărie. În realitate, sunt veritabile opere de artă, fiind nevoie de multă îndemânare şi măiestrie pentru a duce la bun sfârşit un astfel de proiect. ”Pe noi nu ne mai satisface gândul să facem doar o machetă de dragul de a fi. Ea trebuie să reprezinte ceva, o pagină de istorie. Modeliştii se folosesc de fotografii de epocă sau ale tehnicii actuale. După acestea se realizează machetele, de foarte multe ori pornind de la zero, adică utilizând doar nişte planuri sau fotografii. Sunt multe ore de muncă. Trebuie să ai un pic de înclinaţie artistică, un pic de înclinaţie tehnică, e un mix de abilităţi. Nu sunt simple jucării”, afirmă preşedintele asociaţiei modeliştilor.

Machetele se pot şi vinde, preţurile depăşind chiar şi 1.000 de euro în unele cazuri. ”Sigur, machetele se vând şi se cumpără, cu preţuri între 15 lei şi 4.000 de lei, dar nu ăsta e scopul. Fac modelism pentru sufletul meu, iar expoziţiile le-am organizat, nu cu intenţia de laudă, ci pentru promovarea valorilor istorice şi artistice“, spune realizatorul de machete.