Daune morale de 40.000 de lei pentru comandantul Poliţiei Cugir. Comisarul şef Milu Todea a fost reţinut 24 de ore în 2009, de DNA Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comandantul Poliţiei oraşului Cugir din Alba, comisarul şef Milu Todea, fost adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a obţinut în instanţă daune morale în valoare de 40.000 de lei din partea statului român pentru că a stat 24 de ore în arest. Decizia definitivă privind acordarea daunelor a fost pronunţată la Curtea de Apel Alba Iulia. La instanţa de fond, Tribunalul Alba, poliţistul a obţinut daune de 25.000 de lei.

Decizia definitivă a Curţii de Apel a fost pronunţată marţi, 23 septembrie 2014. Comisarul şef Milu Todea a fost judecat în perioada 2009 - 2011 pentru presupuse fapte de corupţie, dar instanţele de judecată l-au achitat Comisarul şef Milu Todea a dat statul român în judecată în 2013 pe motiv că a fost ţinut ilegal în stare de reţinere, timp de 24 de ore, în perioada 24 – 25 martie 2009. La vremea respectivă, procurori DNA au început urmărirea penală împotriva comisarului şef pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de favorizarea persoanelor care au comis o infracţiune de luare de mită. Milu Todea a fost achitat în procesul penal ce a urmat, atât la Curtea de Apel Alba Iulia cât şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe perioada urmăririi penale şi a judecăţii, poliţistul a fost suspendat din funcţia de adjunct al comandantului IPJ. 

Milu Todea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2009. Alături de acesta a fost deferit justiţie şi finul său, subofiţerul Gheorghe Dănuţ Pleşa, angajat şi el la IPJ Alba. Cei doi au fost acuzaţi că, în 4 decembrie 2008, ar fi dezvăluit o acţiune de filaj prin care se urmărea prinderea în flagrant a unui angajat de la Registrul Auto Român Alba, în timp ce lua mită. La sfârşitul lunii octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat definitiv şi irevocabil pe comisarul şef Milu Todea, pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de el. Subofiţerul Gheorghe Dănuţ Pleşa a primit pedeapsa de 1 an de închisoare cu suspendare. După ce a obţinut sentinţa de achitare, Milu Todea a revenit în funcţia de adjunct al IPJ Alba, el primind şi diferenţa de bani la salariu pierdută în perioada cât a fost suspendat. 

”Prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză s-a făcut dovada traumelor  suferite de reclamant şi de familia acestuia, atât în  cursul urmăririi penale cât şi pe durata derulării procesului, instanţa reţinând gama de emoţii prin care acesta a trecut  în  intervalul celor 24 de ore cât a fost privat nelegal de liberate dar şi ulterior, pe durata celor doi ani şi jumătate până la soluţionarea definitivă a procesului penal, concretizată în dezamăgire, frustrare, ruşine,  revoltă, neputinţă, teamă, umilinţă, disperare, depresie, spectru emoţional care a însoţit într-o manifestare sau alta, atingerile aduse libertăţii, onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului. În cauză s-a dovedit că în perioada  cercetării sale, au apărut numeroase articole de presă care au fost de natură a-i leza onoarea, demnitatea şi reputaţia, elocvente în acest sens fiind articolele de  prestă intitulate «Rechizitoriul  unui poliţist judecat pentru că şi-a trădat camarazii» şi «Adjunctul I.P.J. Alba, reţinut de procurori pentru corupţie»”, susţine magistratul în motivarea deciziei de la Tribunal.

Instanţa a reţinut în special ”şocul emoţional prin care reclamantul împreună  cu familia sa au trecut în tot acest interval de  timp şi că fiecare stare şi suferinţă trăită, a fost receptată pe fondul nevinovăţiei acestuia, confirmată de ambele instanţe investite cu soluţionarea cauzei în care reclamantul a avut calitatea de inculpat”. Judecătorul a mai precizat că prin privarea nelegală de libertate a reclamantului s-a adus atingere valorilor care definesc  personalitatea umană, motiv pentru care a decis să oblige statul român la plata daunelor morale în sumă de 25.000 lei. ”Suma acordată se constituie într-o justă compensaţie a suferinţei psihice cauzate reclamantului în perioada în care viaţa sa a fost deturnată de la cursul ei firesc, fiind canalizată pe o altă direcţie, aceea a dovedirii nevinovăţiei”, mai precizează judecătorul de la Tribunalul Alba. 

Comisarul şef Milu Todea revine după un an la comanda Poliţiei Oraşului Cugir

Comisarul şef Milu Todea, achitat într-un dosar de corupţie, repus în funcţia de adjunct al IPJ Alba

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite