Condamnat şi achitat pentru trafic de droguri. Motivele deciziilor contradictorii ale judecătorilor din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhiva
Foto Arhiva

Un bărbat din Alba Iulia acuzat de trafic de droguri a fost achitat de Curtea de Apel, după ce, iniţial, Tribunalul l-a condamnat la cinci ani de închisoare. Robert Tică a fost achitat potrivit articolului din Codul de Procedură Penală care susţine că nu există probe că a săvârşit infracţiunea.

Cu alte cuvinte instanţa de la Curtea de Apel Alba Iulia nu a identificat în dosar probe potrivit cărora bărbatul ar fi săvârşit infracţiunea de trafic de droguri.

Potrivit soluţiei publicate pe portalul instanţei, Robert Tică a fost achitat şi obligat la plata unei amenzi administrative în valoare de 1.000 de lei. ”Admite apelul declarat de inculpatul TR împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Alba, în dosar nr. 14170/107/2012, pe care o desfiinţează în întregime şi, rejudecând (…) dispune achitarea inculpatului TR, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, (…) dispune achitarea inculpatului TR, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu, (…) achită inculpatul TR, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în varianta oferirii (2 acte materiale), (…) aplică inculpatului TR sancţiunea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 lei. (…) constată încetată de drept măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul TR prin încheierea penală din data de 09 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 14170/107/2012”, se arată în soluţia pe scurt.

Curtea de Apel a constatat că la dosar există doar declaraţii ale unor martori, din faza de urmărire penală care ar fi indicat că au cumpărat droguri de la Robert Tică. Ulterior, în faza de judecată, martorii şi-au schimbat declaraţiile. Totuşi, la Tribunalul Alba s-a ţinut cont de declaraţiile din faza de urmărire penală, astfel încât inculpatul a fost condmnat la 5 ani de închisoare cu executare.

Robert Tică a fost a fost trimis în judecată în 2013 alături de Marius Gabriel Aldea, Ionuţ Gabriel Cotuţiu, Mihai Romoşan, Paul Burcin, Emanuel Cornel Ghenescu şi Raul Mihai Nichimiş, fiind acuzaţi că au procurat din Spania şi au introdus în ţară, prin intermediul unor firme de curierat, cantităţi însemnate de droguri de risc (haşiş), ce erau destinate comercializării către consumatori din judeţul Alba.

În acest dosar 8 inculpaţi au fost reţinuti de DIICOT Alba Iulia în seara de 26 septembrie 2012 după ce domiciliile lor au fost percheziţionate de ofiţerii BCCO Alba Iulia care au ridicat o cantitate de aproximativ 600 de grame de haşis, instrumente folosite la cântărirea şi porţionarea drogurilor şi două arme de vânătoare, cu muniţia aferentă. La data respectivă Robert Tică a primit mandat de arestare în lipsă, fiind plecat deja din ţară. Acesta, împreună cu tatăl său – Tică Ilie (condamnat la 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri), au fost depistaţi şi reţinuţi de poliţişti în primăvara anului 2014, la două zile după ce au intrat în ţară venind din Norvegia.

FOTO VIDEO Peste 50 de traficanţi şi consumatori de droguri, audiaţi la DIICOT Alba Iulia. Sute de plicuri de etnobotanice descoperite la percheziţii

VIDEO UPDATE Grupare formată din 12 traficanţi şi consumatori de droguri din Alba, trimisă în judecată de procurori

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite