Compania Bosch a deschis la Blaj şcoala profesională în parteneriat cu liceul ”Timotei Cipariu”. 55 de elevi vor învăţa meserii tehnice
0Compania germană Bosch a deschis oficial la Blaj, în data de 9 septembrie 2019, programul de învăţământ dual în parteneriat cu Liceul Tehnologic ”Timotei Cipariu” din localitate şi cu Primăria Municipiului Blaj.
La eveniment au participat, alături de managementul companiei, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, ai Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, cadre didactice, precum şi elevi şi familiile acestora. Evenimentul a debutat în cadrul Liceului Tehnologic, unde beneficiarii direcţi ai parteneriatului îşi petrec o mare parte din timp, şi a continuat cu o vizită a fabricii Bosch din Blaj.
Aici se află atelierul mecanic dotat cu echipamente de ultimă oră, în care elevii vor desfăşura o bună parte din activitatea practică prevăzută de programul învăţământului dual, sub îndrumarea specialiştilor Bosch. Cele trei clase în regim de şcoală duală pun la dispoziţie 55 de locuri pentru elevi din clasa a IX-a pentru specializările sculer matriţer, mecanic în industrie şi utilaje de prelucrări mecanice, electrician constructor şi instalaţii în industrie.
„Experienţa m-a învăţat că educatia, atât cea teoretică, cât şi cea practică, este cel mai important lucru”, a declarat Alexander Firsching, directorul comercial al fabricii Bosch din Blaj. „Tatăl meu, care a fost directorul unui liceu tehnologic, spunea că un maistru bun este mai apreciat decât un ingenier mediocru. Consider că acest lucru este valabil şi astăzi. Obiectivul nostru este ca şcoala duală de la Blaj să devină cea mai bună din Transilvania”, a continuat Firsching.
Grupul Bosch a investiti circa 150 de milioane de euro în fabricile pe care le deţine la Blaj. Compania este prezentă în Blaj din 2008, fiind prima fabrică deschisă în România de către grup şi a contribuit în acestă perioadă la dezvoltarea economică a regiunii. ”Fabrica Bosch din Blaj oferă tinerilor înscrişi în program o serie de beneficii precum servicii medicale, prânz gratuit la cantina fabricii, transport gratuit, echipament de lucru, rechizite, prioritate la angajare, având şi posibilitatea de a-şi continua studiile în cazul în care doresc să obţină diploma de bacalaureat. Mai mult de atât, elevii beneficiază de o bursă atât din partea statului, cât şi din partea companiei. În plus, Bosch va dota atelierele cu echipamentele necesare pentru ca elevii să beneficieze de cea mai bună pregătire tehnică. Cursurile vor avea loc atât în sediul liceului, cât şi în incinta fabricii Bosch, unde vor fi efectuate şi stagiile de practică”, se precizează într-un comunicat de presă al companiei.
Liceul Tehnologic “Timotei Cipariu” este o instituţie de învăţământ cu peste 50 de ani de tradiţie în pregătirea tinerilor pentru munca în sectorul industrial, care îşi propune să le ofere elevilor calificări profesionale ce corespund nevoilor de pe piaţă. “Liceul Tehnologic Timotei Cipariu şi fabrica Bosch din Blaj vor fi locul unde fiecare elev îşi va putea atinge maximul capacităţilor intelectuale, morale, civice şi abilităţile profesionale, pentru a fi competitivi pe piaţa muncii şi pentru a se integra în mediul social concurenţial”, a declarat directorul liceului, Prof. Ioan Laţiu.
“Scopul nostru comun este să oferim elevilor din zona Târnavelor educaţie, instruire tehnologică şi profesională duală la standarde de calitate europeană, pentru desăvârşirea intelectuală, morală şi profesională”, a continuat Laţiu. Bogdan, elev practicant în clasa XI-a, la specializarea sculer-matriţer, apreciază atmosfera de lucru placută: “Oamenii sunt extraordinari. Am primit sprijin în tot ceea ce am facut şi am contribuit cât de mult a fost posibil. Două cuvinte ar descrie acest loc: primitor şi calduros”.