Cât rezistă canabisul în organism. Cazul unui tânăr depistat pozitiv la două săptămâni de la consum
0Un șofer a avut surpriza neplăcută să constate că încă mai are THC în organism, după două săptămâni. Legea nu prevede o anumită concentrație pentru răspunderea penală, iar studiile arată că substanța poate rămâne în organism chiar și 30 de zile.
Un șofer în vârstă de 21 de ani din Sebeș, județul Alba, le-a declarat polițiștilor care l-au depistat în trafic sub influența substenței psihoactive. În urma prelevării mostrelor biologice de sânge a rezultat examen toxicologic „pozitiv” pentru THC, atât în proba de urină, cât și în proba de sânge. A fost trimis în judecată, iar, în 2 februarie, dosarul a trecut de camera preliminară.
„A recunoscut săvârșirea faptei, precizând că a consumat canabis cu aproximativ două săptămâni înainte să fie oprit de către organele de poliție și nu a crezut că după trecerea unui asemenea interval de timp conducerea unui vehicul va avea vreo conotație penală”, a declarat tânărul polițiștilor. Acesta riscă pedeapsa cu închisoarea cuprinsă între 1 și 5 ani sau amendă.
Spre deosebire de consumul de alcool, unde limita pentru răspunderea penală este o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, în cazul substanțelor psihoactive nu există o asemenea limită. O altă diferență importantă este și perioada în care canabisul se menține în organism.
În România nu există studii de specialitate, dar în străinătate au fost realizate astfel de cercetări. Paul L. Cary, director al Laboratorului de Toxicologie și Monitorizare a Drogurilor de la Universitatea Missouri (SUA), a descoperit că majoritatea consumatorilor ocazionali de canabis sau cei care consumă prima oară, rețin urme detectabile în corp trimp de trei sau patru zile. Cei care consumă regulat, respectiv de câteva ori pe săptămână, trebuie să se abțină de la fumat 21 de zile ca să poată trece un test antidrog.
Cei care fumează zilnic păstrează urme de canabis chiar și 30 de zile. Cercetătorul a mai descoperit că, pe lângă cantitatea și frecvența utilizării drogului, timpul de eliminare poate fi influențat de anumiți factori ce țin de metabolismul, masa corporală și hidratarea individului.
Răspundere penală indiferent de concentrația substanței din organism
Interpretarea legală în România a faptei penale de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive a fost lămurită de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) printr-o decizie de interpretare a legii. Astfel, magistrații de la instanța supremă au stabilit că „persoana care a consumat astfel de substanțe se află sub influența lor chiar și atunci când modificările aduse funcțiilor sale cognitive sau comportamentului nu sunt vizibile sau ușor identificabile”.
„Indiferent de concentrația de substanță identificată în probele biologice sau de eventualele modificări psiho-fizice efectiv prezentate de autorul faptei, acțiunea de a conduce un vehicul de către persoana în organismul căreia sunt prezente substanțe psihoactive creează o stare de pericol și justifică astfel sancționarea faptei prin mijloace penale”, se precizează în decizia din 16 octombrie 2020. Aceasta a fost pronunțată după ce, anterior, Judecătoria Constanța a hotărât că un șofer nu se afla sub influența substanțelor psihoactive pentru că „compusul THC, prezent în sânge, reprezintă un metabolit inactiv, provenit dintr-un consum cu cel puțin 12 ore înainte de momentul recoltării”.
Faptul că substanțele psihoactive sunt foarte prezente în rândul tinerilor din România o demonstrează și ultima razie a polițiștilor din Alba, efectuată în noaptea de sâmbătă spre duminică, 4/5 februarie 2023. Patru tineri șoferi, cu vârsta cuprinsă între 23 și 25 de ani, erau la volan sub influența THC. Toți patru vor avea dosar și vor răspunde penal.