Alba Iulia – Reşedinţă de Regiune: argumente istorice care fac diferenţa între oraşele candidate la titlul de capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viitoarea regiune ar urma să fie compusă din judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara
Viitoarea regiune ar urma să fie compusă din judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara

Sala Unirii din Alba Iulia găzduieşte vineri, 1 noimebrie 2013, simpozionul cu tema „Regionalizarea şi descentralizarea competenţelor administraţiei publice în contextul revizuirii  Constituţiei României“. Invitaţi la dezbateri sunt academicianul Răzvan Theodorescu, profesori universitari şi reprezentanţi au autorităţilor publice locale şi judeţene.

Temele dezbătute vizează regionalizarea României, cu prezentarea unor argumente instituţionale, logistice, istorice, culturale, economice şi sociale pentru susţinerea capitalei regionale la Alba Iulia.

Printre temele dezbătute se regăsesc:

„Alba Iulia – Simbol al formării şi continuităţii poporului român“ – academician Răzvan Theodorescu

„Regionalizarea României. Impact istoric şi de actualitate“ – prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop, Universitatea „Petru Maior“ Tg Mureş.

„Regionalizarea României în viziunea parlamentarilor de Alba şi Hunedoara“

„Contextul legislativ al proiectului de regionalizare a României“ –  avocat Ioan Rus, decanul Baroului Alba.

„Alba Iulia – Capitala Transilvaniei Voievodale şi a Principatului Autonom“ – conf. univ. dr.  Octavian Tătar – Universitatea „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia

„Mihai Viteazul, întregitor la Alba Iulia“ – Gabriel Tiberiu Rustoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii  Alba Iulia.

„Alba Iulia – Rezidenţa Ţinutului Mureş“ – conf. univ. dr.  Valer Moga, Universitatea „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia

„Alba Iulia – Model  al convieţuirii etnice şi religioase“ –  Gheorghe Ciul, directorul editorial al SC Unirea Press SRL

„Alba Iulia – Argumente  instituţionale pentru reşedinţă regională“ – Simion Creţu, directorul general al  Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru

„Alba Iulia – Argumente  de natură logistică pentru reşedinţa regională“ – Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba

„Alba Iulia – Pol  de dezvoltare economico-socială regională“ – Mircea Hava, primarul  municipiului  Alba Iulia

„Regionalizarea administrativă în Franţa“ –  lect. univ. dr. Ioan Lazăr, Universitatea „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia.

Evenimente cheie ale istoriei României

Aşezarea romană Apulum, unde se găsea sediul oficial al guvernatorul roman al Daciei, prima Unire a lui Mihai Viteazul, Marea Adunare Naţională şi Unirea de la 1 Decembrie 1918 sunt câteva dintre evenimentele cheie ale istoriei României, în care Alba Iulia a fost capitală. Regionalizarea ar putea fi următorul moment în care Alba Iulia să devină punctul esenţial de desfăşurare a acţiunilor şi evenimentelor din această zonă a Transilvaniei, dacă va fi desemnată reşedinţă regională.

Alba Iulia s-a transformat, şi mai puternic în ultimii ani, în locul în care oameni din ţară şi din străinătate, din toate domeniile, de toate vârstele, cu o mulţime de preferinţe vin să participe la evenimente „marca Alba Iulia”, cel puţin o dată pe an: ştiinţifice – Congresul Spiritualităţii Româneşti, cultural-artistice – Festivalul Dilema Veche, istoric-patriotice – Ziua Marii Uniri, 1 Decembrie, Ziua Martitiului lui Horea, Cloşca şi Crişan, 28 februarie.

Totodată, evenimente noi au început să crească în jurul Cetăţii Alba Carolina: Festivalul Cetăţii Medievale, Festivalul de Jazz, Sărbătoarea Muzicii, Festivalul de Teatru, Festivalul de Folk, Festivalul de Film, completate de momente spectaculoase aduse de Garda Romană de la Apulum şi Lupii de Fier ai Apoulonului, deja deveniţi celebri, căutaţi şi îndrăgiţi de tot mai multă lume.

Momentul Regionalizării României i-a determinat pe albaiulieni să înceapă o nouă acţiune de promovare a oraşului pentru a câştiga, de această dată, statutul de reşedinţă a regiunii. Aşa cum s-a mai întâmplat în istorie, oamenii din Alba Iulia îi invită din nou pe români şi pe toţi cei care iubesc Alba Iulia să sprijine acest oraş să devină capitală administrativă de regiune. Argumentele sunt de natură istorică, de cultură, instituţionale şi logistice (în Alba Iulia funcţionează mai multe unităţi regionale, dintre care Curtea de Apel, ADR Centru, Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Unitatea regională POS DRU Centru sunt doar câteva), dar şi economice.

În acest demers, pe Facebook a fost creată o pagină de susţinere, Alba Iulia – Reşedinţă Regională, pe care toţi cei preocupaţi de această idee sunt liberi să se exprime.

Şapte argumente istorice

Iată şapte argumente istorice pentru ca Alba Iulia să devină Reşedinţă Regională, ce stau ca motto al celei de-a XVI-a întruniri a Congresului Spiritualităţii Româneşti:

1. Alba Iulia este una dintre cele mai vechi aşezări ale Daciei, unde s-a creat o puternică metropolă şi colonie romană, Apulum. Pe aici a trecut cea dintâi cale de deschidere spre Roma şi Imperiul Roman de Apus şi de Răsărit, important centru daco-roman, recunoscut şi înscris în hărţile vremii. Vechimea Albei se înscrie în vechimea neamului şi a pământului românesc.

2. Alba Iulia a devenit în timp centrul vital al românităţii Ardealului, al Ţării Moţilor şi al tradiţiilor muntelui Găina, al primei Uniri a lui Mihai Viteazul care, intrând triumfător în istorica aşezare la 21 octombrie/1 noiembrie 1599, realizează unirea Transilvaniei cu Ţara Românească, urmând apoi Moldova, în luna mai 1600, astfel încât se împlineşte „pohta ce-am pohtit”, adică dorinţa de a uni toate teritoriile româneşti într-o ţară, ajungând astfel „domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei”. Prin aceasta, Alba Iulia a fost centrul reprezentativ al întregului Ardeal unit cu Ţara Românească şi Moldova.

3. Alba Iulia, din aceste motive socotită capitală a celui dintâi pas al Unităţii tuturor românilor sub Mihai Viteazul, a fost nominalizată de Consiliul Naţional Român central, în hotărârea de la Arad, să devină locul Marii Adunări Naţionale care a întrunit prin reprezentanţi aleşi, peste 100.000 de oameni, un impresionant referendum al vremii, care a împlinit, la 1 Decembrie 1918, Actul Unirii (după care s-a înfăptuit Unirea Basarabiei la 27 martie/9 aprilie şi a Bucovinei, la 15/27 noiembrie). Alba Iulia este socotită Capitala Marii Uniri şi aici se încoronează Familia regală a tuturor românilor, Regele Ferdinand şi Regina Maria (27 octombrie 1922, în Catedrala construită în acest scop).

4. Alba Iulia devine simbolul naţional al tuturor românilor în idealul lor de unitate. Este motivul pentru care Congresul Spiritualităţii Româneşti, creat la Băile Herculane, în 1993, îşi mută sediul la Alba Iulia, istorica aşezare devenind astfel şi Capitala românilor de pretutindeni.

5. Nici o altă aşezare a României, cu excepţia Iaşilor şi Bucureştiului, nu păstrează atât de viu şi definitiv spiritul Unirii neamului românesc ca Alba Iulia. Istorica legendă a aşezării este unică în întreaga lume. În decursul vremurilor, edilii şi politicienii, cărturarii şi localnicii au fost mândri de rolul jucat de Alba Iulia în istoria naţională şi i-au conservat monumentele, i-au apărat istoria, i-au făurit viitorul.

6. Alba Iulia deţine nu numai acest rol istoric şi cultural important, ci şi unul economic însemnat, conferit prin bogăţiile hărăzite de bunul Dumnezeu, în întregul ţinut al Albei, resurse inestimabile de aur, argint, metale neferoase rare, râvnite, exploatate şi răpite de-a lungul vremii de Imperiul Roman şi Imperiul Austro-Ungar, dar nesecate. Alba Iulia şi regiunea Albei continuă să rămână un izvor de prosperitate şi bunăstare pentru România de mâine, exploatarea cu inteligenţă şi în folosul naţional a acestor zăcăminte putând constitui şansa de redresare economică a ţării.

7. Oamenii locului şi ai întregului Ţinut al Albei, de la Sebeş la Zărand şi Roşia Montană au apărat eroic etnia şi pământul cu toate ale lui, lăsând moştenire urmaşilor acest nucleu de romanitate nealterat, conservând cultura populară, tradiţiile, datinile şi meşteşugurile tradiţionale de o manieră care îi conferă un rol important în acest domeniu nu doar în comparaţie cu zonele învecinate, dar şi la nivel naţional. Şi astăzi, dincolo de crezurile politice, municipiul Alba Iulia şi judeţul Alba au în frunte români adevăraţi care păstrează neîntinată istoria, o reconfigurează în durata viitorimii.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite