A început vacanța „ciobănească” a elevilor din Alba. S-a dat startul transhumanței pe Valea Sebeșului

0
Publicat:

Peste 200 de elevi și preșcolari din cinci sate de pe Valea Sebeșului încep mai repede în vacanța de vară. Pentru ei, structura anului școlar este una specială, astfel încât să-și poată însoți părinții în transhumanță, „văratul” oilor la munte.

Ceremonia de sfârșit de an de la școala din Strungari FOTO Facebook/ Primăria comunei Pianu
Ceremonia de sfârșit de an de la școala din Strungari FOTO Facebook/ Primăria comunei Pianu

Crescătorii de pe Valea Sebeșului urcă, în luna mai, cu animalele în zona fânețelor, unde stau aproximativ o lună, până la sărbătoarea Sânzienelor. De aici pleacă apoi cu turmele de oi în pășunile alpine, unde stau o perioadă de trei luni, până după sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, în 8 septembrie, după care coboară din nou în zona prealpină, la fânețe. De aici, după alte câteva săptămâni, se întorc în sat.

Majoritatea localnicilor din satele Loman, Pleși și Tonea, comuna Săsciori, și Strungari și Purcăreți, comuna Pianu de Jos, se ocupă cu creșterea oilor și practică un păstorit de pendulare periodică.

Copii de pe Valea Sebeșului au intrat în vacanță FOTO Facebook/ Primăria comunei Pianu
Copii de pe Valea Sebeșului au intrat în vacanță FOTO Facebook/ Primăria comunei Pianu

Pentru „văratul” oilor la munte, fiecare sat își are propriile stâne, unde organizarea vieții pastorale se face prin asociere pe criterii de rudenie, prietenie sau vecinătăți. În toată această perioadă a transhumanței, copiii își însoțesc familiile sus pe munte. Din acest motiv, școlile din aceste sate funcționează după o altă structură a anului școlar, aprobată de către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Alba. Pentru a recupera programa școlară, copiii din satele respective merg la școală și în weekend.

Și în timpul regimului comunist, copiii din aceste sate pastorale de munte aveau aceeași structură a anului școlar, cu o vacanță de vară de patru luni și jumătate.

FOTO Facebook/ Primăria comunei Pianu
FOTO Facebook/ Primăria comunei Pianu

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Alba, în acest an, au luat sau vor intra în vacanță mai devreme 260 de elevi și preșcolari din cele cinci sate. Cei din comuna Pianu au intrat în vacanță din 12 mai, iar cei din comuna Săsciori, din satele Loman, Tonea şi Pleşi, vor termina anul școlar în 26 mai. Prima zi de şcoală din anul şcolar următor va fi pentru aceştia la finele lunii septembrie.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite