Voronin acuză Transnistria de trafic ilegal de arme
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat la postul naţional de televiziune că motivul principal al situaţiei tensionate create la graniţa moldo-ucraineană, pe tronsonul
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat la postul naţional de televiziune că motivul principal al situaţiei tensionate create la graniţa moldo-ucraineană, pe tronsonul transnistrean, îl constituie traficul ilegal de armament practicat de Tiraspol, informează agenţiile de presă de la Chişinău, preluate de Rompres. Voronin a spus că autorităţile separatiste din Transnistria se tem în prezent că în urma noilor reguli vamale vor ieşi la iveală acte de contrabandă cu arme. Transnistria produce anual circa 24 de instalaţii "Grad", mii de aruncătoare de mine "Vasiliok", sute de puşti-automate "Kalaşnikov" şi alte tipuri de armament. Tiraspolul se teme că acest fapt va ieşi la iveală, de aceea refuză să admită transparenţa asupra mărfurilor pe care le trimite la export. De aceea a şi declanşat o întreagă isterie pe tema blocadei economice, a precizat preşedintele Voronin, subliniind că nu există niciun fel de blocadă economică la adresa Transnistriei. Referitor la rezolvarea diferendului transnistrean, liderul de la Chişinău consideră că Republica Moldova trebuie să acţioneze în conformitate cu planul propus de preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko, care prevede democratizarea şi demilitarizarea Transnistriei. "Propunerile pe care încearcă să le impună liderii separatişti urmăresc singurul scop de a câştiga noi privilegii şi o existenţă fără griji", a adăugat Voronin.





















































